Dragnea și Tăriceanu își împart posturile în stat: președinte al Autorității Electorale și viceguvernator BNR

Dragnea

Liderii PSD şi ALDE se reunesc astăzi, la ora 13.30, în şedinţa coaliţiei de guvernare, aceştia urmând să ia o decizie în ceea ce priveşte conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi postul de viceguvernator al BNR, funcţii care au rămas vacante în urma demisiilor Anei Maria Pătru şi a lui Bogdan Olteanu.

Surse din conducerea PSD au declarat, pentru News.ro, că liderii PSD şi ALDE vor discuta şi situaţia de la Ministerul Energiei, în condiţiile în care ministrul Toma Petcu este bolnav şi nu se poate ocupa întru totul de problemele ministerului.  Şedinţa coaliţiei de guvernare are loc la ora 13.30, la Palatul Parlamentului, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a susţinut că este necesar să se clarifice şi chestiunea desemnării unui nou preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, post rămas vacant în urma demisiei Anei Maria Pătru. Ea a demisionat în 15 noiembrie 2016 din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, fiind trimisă în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Surse din conducerea PSD declarau pentru News.ro că liderii PSD şi ALDE iau în calcul numirea lui Daniel Barbu la conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), în condiţiile în care, conform înţelegerii din coaliţia de guvernare, ALDE ar urma să deţină conducerea AEP.

Pentru funcţia de viceguvernator al BNR a fost vehiculat numele lui Cristian Socol, însă Socol a negat existenţa unor discuţii pe acest subiect.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.