Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița a finalizat un proiect care prevede înființarea a două noi servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Este vorba despre” Locuința Maxim Protejată Luca” și „Locuința Maxim Protejată Matei”. Proiectul ”O șansă la o nouă viață!”, din cadrul Programului de Interes Național ,,Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate” a fost implementat ,fiind achiziționate două case noi.
Acestea au fost transformate în două locuințe maxim protejate prin amenajarea și dotarea lor conform standardelor minime de calitate, pentru a răspunde nevoilor beneficiarilor.” Au fost obținute licențele de funcționare provizorii pentru cele două servicii sociale de tip rezidențial, cu capacitate de câte 10 locuri. Valoarea totală a proiectului, conform convenției de finanțare, a fost de 1 574 300 lei, bani acordați de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi și Consiliul Judeţean Dâmboviţa„, a declarat directorul general al DGASPC Dâmbovița, jr. Ionela Sandu.
Cetățeanul TV