Dorin Cocoș vrea să fie eliberat condiționat de la Jilava. Judecătorul i-a respins cererea

Udrea
Soții Elena Udrea și Dorin Cocoș, beneficiarii unui „chilipir” din terenul de care a fost jefuită Curtea de Conturi

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins propunerea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dorin Cocoş, încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde execută o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare n dosarul „Microsoft”.

Decizia Judecătoriei Sector 4 de a respinge cererea de eliberare condiționată a afaceristului Dorin Cocoș nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Bucureşti.

Fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș, a fost condamnat pentru acuzația că a primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

„Respinge ca nefondată propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat Cocoş Dorin, în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti – Jilava”, este decizia luată miercuri de Judecătoria Sectorului 4.

Magistraţii au mai stabilit că Dorin Cocoş poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată după data de 1 noiembrie.

În 3 octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi în dosarul „Microsoft” şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi a peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecarea dosarului „Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat în octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.