Doi turci au încercat să aducă ilegal în România 60 de migranți. Au fost arestați preventiv

0
42
Migranți

Doi cetăţeni turci au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au transportat pe Marea Neagră, cu ajutorul unei ambarcaţiuni, peste 60 de persoane din Irak, Pakistan, Siria şi Afganistan, nava fiind interceptată de poliţiştii de frontieră în 28 noiembrie şi adusă în Portul Constanţa.

Potrivit Gărzii de Coastă, după declanşarea procedurilor de escortare a ambarcaţiunii în Portul Constanţa, unde migranţii au fost triaţi şi evaluaţi medical, la sediul Gărzii de Coastă au fost începute cercetări.

Anchetatorii au stablit că ambarcaţiunea „Ilayda55” era condusă de doi cetăţeni turci, unul în vârstă de 53 de ani şi altul de 45 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranţi, în data de 27 noiembrie, dintr-un port situat pe coastele Turciei. Poliţiştii de frontieră au stabilit că la bordul ambarcaţiunii se aflau peste 60 de migranţi, cetăţeni din Irak, Pakistan, Siria şi Afganistan, care intenţionau să ajungă ilegal în România.

Cele două călăuze sunt cercetate pentru trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă. Turcii au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, instanţa hotărând arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Tot grupul de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie, o ambarcaţiune cu peste 60 de persoane la bord a fost identificată pe Marea Neagră, la o distanţă de 34 kilometri faţă de ţărmul României, pe direcţia localităţii Eforie. Persoanele în cauză au solicitat ajutor unei nave comerciale care se afla în zonă, cât şi autorităţilor române. La faţa locului s-a stabilit ca ambarcaţiunea care a solicitat ajutor avea peste 60 de persoane la bord şi rămăsese fără propulsie, în condiţii meteo nefavorabile – vânt puternic şi mare agitată.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ


*