Dezmăț la UNTOLD: Traficanți consumatori de droguri, luați pe sus de Poliție

Jandarmii şi poliţiştii clujeni au depistat, în prima zi a Festivalului UNTOLD, 14 cazuri în care persoane au încălcat prevederile legii privind traficul şi consumul de droguri.

„S-a încheiat prima zi a festivalului, fără a fi înregistrate evenimente deosebite. Participanţii au retrăit bucuria spectacolului şi au dansat pe ritmurile muzicii.
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acţionat cu ocazia desfăşurării festivalului UNTOLD 2021 au constatat un număr de 8 infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi 4 sancţiuni contravenţionale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Sancțiuni

În urma neregulilor constatate, poliţiştii din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat în total 38 de sancţiuni contravenţionale, abaterile reprezentând încălcări ale normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi ale celor privind circulaţia pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca.

De asemenea, poliţiştii clujeni au depistat şase cazuri de încălcări ale legii privind traficul şi consumul de droguri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.