Daniel Constantan, fostul prim-vicerpreședinte Pro România, sancționat după ce a votat învestirea Guvernului Orban, și-a anunțat joi demisia din partid, printr-un mesaj pe Facebook. Acesta precizează că vor pleca din Pro România alți 15 lideri, printre care 5 deputați. În total, Victor Ponta pierde 6 parlamentari.
„Inițial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluție susținută spre o altă direcție, schimbându-se doctrina și idealurile. (…) Semnăm astăzi împreună o demisie colectivă din PRO România și vom continua să credem în valorile pe care le-am promovat în mod consecvent”, a scris Daniel Constantin, care este și membru fondator al partidului.
Alături de Daniel Constantin pleacă din partid și Sorin Câmpeanu și o parte din echipa cu care Constantin a plecat și din ALDE.
„Alături de noi sunt cei mai mulți dintre cei cu care am pornit la un nou drum în 2017, dar și colegi care s-au alăturat ulterior Proiectului, care înțeleg să fie acum solidari cu principiile pe care le-am expus”, a mai scris fostul primvicepreședinte al partidului.
Conform unor surse, Daniel Constantin și cei cu care pleacă din Pro România s-ar putea alătura Partidului Național Liberal.
Cine sunt cei care părăsesc Pro România
Daniel Constantin – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România
Sorin Mihai Cîmpeanu – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România
Mircea Banias – Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator Constanța
Damian Florea -Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov
Liviu Balint – Deputat, Coordonator Sălaj
Georgian Pop – Deputat
Răzvan Mitu – Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator București
Cristian Cosmin – Fondator şi Vicepreședinte PRO România
Raluca Haliţ – Fondator PRO România, Coordonator Tineret București
Georgică Dumitru – Coordonator Dâmboviţa
Marius Sanfirişcă – Coordonator Hunedoara
Silvian Dan – Coordonator Olt
Gigi Danuț Feţeanu – Coordonator Sibiu
George Manciu – Coordonator Sector 2
Letiţia Stoian – Coordonator Sector 4
Dan Marian – Coordonator Sector 5
Cetățeanul TV