Dănuţ Lupu, în depresie la închisoare

Dănuț Lupu trece prin momente grele la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat după ce a fost prins conducând mașina, în mod repetat, deși avea permisul anulat.

CITEŞTE ŞI: Profesorii, obligați să treacă meditațiile în declarații de interese! Sindicaliştii au luat FOC: Se sare calul!

Potrivit Gândul, fostul fotbalist este într-o depresie profundă și plânge la telefon atunci când vorbește cu soția.

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au declarat pentru sursa citată că fostul fotbalist a fost cazat pe Secția II, unde sunt fostele celule ale deținuților deosebit de periculoși sau cu tendințe suicidale.

În cameră există paturi suprapuse, însă Dănuț Lupu ar fi fost lăsat să doarmă într-un pat situat jos, după ce un deținut ar fi renunțat în favoarea lui Lupu, din motive umanitare: fostul internațional cântărește în jur de 130 de kilograme și ar suferi de diabet, astfel că i-ar fi fost greu să urce în patul de deasupra.

Cine îl vizitează

Dinamovistul primește vizite de la fiul său, Răzvan, care îi aduce pachete cu mâncare, spun sursele citate, care susțin că mai mulți deținuți s-ar fi plâns că nu împarte mâncarea cu nimeni.

Dacă băiatul său merge să îl încurajeze, Danuț Lupu nu primește vizite de la soția sa. El doar vorbește des la telefon cu partenera sa, fiind surprins de mai multe ori plângând cu receptorul în mână.

După terminarea carantinei, fostul fotbalist va fi transferat cel mai probabil la Penitenciarul Jilava, unde condițiile de detenție urmează să fie mai bune.

Acolo va beneficia de ajutorul promis de Gigi Becali, care deja ar fi trimis, din partea FCSB, o ofertă de lucru în afara închisorii pentru Dănuț Lupu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.