Daniel Constantin spune că va demisiona din funcțiile de conducere ale Pro România

Daniel Constantin spune că va demisiona din funcțiile de conducere ale Pro România

Daniel Constantin a declarat că va demisiona din toate funcțiile deținute în Pro România, după ce Biroul Executiv al partidul a decis să-i sancționeze pe parlamentarii care au votat pentru învestirea Guvernului Orban. Ei vor fi revocați din funcțiile de coordonatori județeni și li se va retrage sprijinul politic pentru toate funcțiile deținute în Legislativ. 

„Sunt într-o situație de a discuta lucruri neplăcute. Vă spun situația actuală. Nu o să mă vedeți niciodată să vin să spun ceva rău de Victor Ponta. Este ceva nestatutar ce s-a întâmplat. Am avut o convorbire telefonică înainte de votul de învestitură și i-am comunicat că asta e decizia noastră. Nu avem în statut excluderea. O să-mi prezint demisia din toate funcțiile la prima ședință de partid. Sunt un om de onoare și asta voi face. Nu funcțiile mă caracterizează. Nu asta e ceea ce m-a animat ieri, la vot. Am aflat că avem opinii contrare cu cele pe care le avea Victor”, a declarat Daniel Constantin, la Realitatea TV.

Daniel Constantin a anunțat că va demisiona după ce Pro România a hotărât să îi sancționeze pe parlamentarii partidului care au votat pentru învestirea Guvernului Orban.

Printre parlamentarii din Pro România care au votat pentru învestirea Guvernului Orban s-au numărat Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Georgian Pop, Emilia Meiroșu, Liviu Ioan Balint și Damian Florea.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.