Dâmbovița. Un tânăr de 17 ani vindea droguri lângă şcoli, inclusiv elevilor

Foto, droguri. Sursa: pixabay.com
Foto, droguri. Sursa: pixabay.com

Un tânăr de 17 ani a fost reținut de procurorii DIICOT după ce ar fi vândut droguri în apropierea școlilor și în locuința sa. Potrivit IPJ Dâmbovița, din cercetările făcute a rezultat că, în luna februarie 2024, tânărul ar fi comercializat și ar fi oferit cu titlu gratuit diferite cantități de canabis.

Drogurile ar fi fost date inclusiv unor elevi, atât în proximitatea unității de învățământ unde sunt înmatriculați aceștia, cât și în locuința sa. În urma percheziției domiciliare făcute de polițiști, au fost descoperite și ridicate resturi de țigarete confecționate artizanal, un grinder cu urme de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă. Vineri, procurorii DIICOT au dispus reținerea persoanei cercetate. Ulterior a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.