Loredana Chircu, o doctoriţă de 38 de ani care lucru la un spital privat din Constanța, a fost găsită moartă în unitatea medicală, comunica IPJ Constanţa.
„Poliţistii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani. Ea a fost găsită decedată într-o încăpere a spitalului”.
Echipa spitalului Heka anunță pe Facebook decesul doctoriței Loredana Chircu. Ea era medic specialist medicină internă, în vârstă de 38 de ani. Loredana Chircu a intrat de gardă la ora 20:00 fără să prezinte vreo problemă vizibilă. Pe parcursul gărzii a avut două consultații.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, echipajul medical ajuns la spital, în urma unui apel la 112, a constatat decesul femeii.
Ce a comunicat IPJ Constanţa
„A fost alertat echipajul de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunşi acolo au constatat, din păcate, decesul persoanei”, a declarat Stoica. IPJ Constanţa mai precizează că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă. Ea a fost transportată la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, potrivit digi24.ro.
Cetățeanul TV