Buzău. Explozie violentă într-o casă. 5 persoane rănite grav

Incendiu; Foto sursa:12019/Pixabay.com
Incendiu; Foto sursa:12019/Pixabay.com

Explozie urmată de incendiu la o gospodărie din Buzău. 5 persoane, printre care şi un copil de 7 ani, au suferit arsuri grave şi intoxicaţii cu fum, după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de un incendiu violent

Victimele au fost scoase din casă de către pompieri, fiind transportate la spital. Apelul la 112 a venit din partea vecinilor, care au ieşit din case după ce au auzit explozia. Ei au fost cei care au sărit primii în ajutor. La scurt timp au venit şi pompierii care au scos victimele rămase în casă, potrivit observatornews.ro.

” Ne-am deplasat la locul intervenţiei cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi modulul SMURD”, a declarat Ionuţ Căşaru, ISU Buzău.Cele 5 victime, printre care şi un copil de 7 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Buzău. „Doi dintre răniţi sunt cu o stare puţin mai gravă. Este un rănit, în vârstă de 34 de ani care este acum în sala de operaţii chirurgi-plastice. Mai este o pacientă, în vârstă de 50 de ani care va urma şi ea să fie dusă în bloc operator”, a declarat Ştefania Manolescu, UPU Buzău. Minorul şi încă o femeie de 54 de ani, nu au suferit arsuri, fiind intoxicaţi cu fum. Autorităţile încearcă să afle cauza deflagraţiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.