Bucureştenii au trimis anul acesta peste 90.000 de petiţii la primăriile de sector

petițiiPeste 90.000 de petiții au fost trimise primăriilor de sector în acest an, printre aspectele semnalate numărându-se reabilitarea termică, obținerea de documentații de urbanism și autorizații de funcționare.

Biroul de Presă al Primăriei sectorului 1 a informat că de la începutul anului până la jumătatea lunii august au fost primite 21.499 de petiții, relatează Agerpres.

Cele mai multe solicitări au vizat obținerea certificatului de urbanism, autorizații de construire și de funcționare, notificări de soldare. În aceeași perioadă a anului trecut Primăria sectorului 1 a înregistrat 22.657 de petiții.

Oficialii Primăriei sectorului 2 au menționat că anul acesta a înregistrat 33.576 de solicitări scrise. Majoritatea acestor cereri au vizat obținerea documentațiilor de urbanism necesare pentru construirea de clădiri cu diverse destinații, înscrierea asociațiilor de proprietari în programul de reabilitare termică derulat de Primăria sectorului 2, înscrierea persoanelor în proiectele de protecție socială ale Primăriei, efectuarea controalelor privind cazuri de distrugere a zonelor verzi, stabilirea legalității lucrărilor de intervenții la imobilele existente. În intervalul similar al anului trecut Primăria sectorului 2 primise 32.977 de cereri scrise.

Primăria sectorului 3 a înregistrat 4.700 de petiții, față de aproximativ 5.000 anul trecut. Acestea semnalează aspecte legate de toaletarea arborilor, prezența câinilor comunitari, montarea limitatoarelor de viteză, probleme cu asociațiile de proprietari, deranjarea liniștii publice, reabilitarea termică, nefuncționarea iluminatului stradal sau prezența dăunătoarelor (omizi, căpușe, țânțari și șobolani).

Biroul de Presă al Primăriei sectorului 6 a menționat că în 2013 s-au primit de la cetățeni 27.796 de petiții, iar anul acesta 31.070 de solicitări. Cele mai multe dintre petițiile primite de la cetățeni au vizat următoarele compartimente: Gospodărie Locală, Activități Comerciale și Cabinet Arhitect-Șef (urbanism, autorizații de construire).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.