Băiat de 16 ani cu un cuțit asupra lui, depistat într-un liceu din Craiova

Foto: cutit. Sursa: Getty Images
Foto: cutit. Sursa: Getty Images

Jandarmii craioveni au depistat miercuri un tânăr de 16 ani care a intrat într-un liceu din Craiova, cu un cuțit tip briceag.

El avea un comportament ”neadecvat”, spun jandarmii, fiind legitimat. ”I s-a cerut tânărului să prezinte toate bunurile aflate asupra sa, moment în care, acesta a scos din buzunar un cuțit de tip briceag cu lama de inox, cu lungime totală de 27,5 cm. Obiectul a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar minorului i s-au întocmit actele de constatare pentru fapta de port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituţii publice, urmând a fi înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea verificărilor”, transmit jandarmii craioveni. Tânărul nu era elev al instituției de învățământ unde s-a produs incidentul, potrivit g4media.ro.

Portul, fără drept, în locuri publice a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.