Argeș. Profesoară găsită în moartă în cadă

Sursa foto:deces
Sursa foto:deces

O tânără profesoară din judetul Argeș, care preda în București, a murit chiar în prima zi de Crăciun, în casa părinților ei. Ea a fost găsită moartă în cadă, intoxicată cu monoxid de carbon.

Femeia s-a dus să petreacă sărbătorile cu părinții în localitatea natală. După ce au mâncat împreună, a mers în baie ca să stea în cadă, fiind obosită. Când părinții au văzut că  nu mai iese din baie, au bătut la ușă, dar aceasta nu a mai răspuns. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic. Primele concluzii ale anchetatorilor arată că fata s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Pe trupul femeii nu au fost găsite urme de violență. 

În seara zilei de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită de membrii familiei în stare de inconștiență, în baia imobilului din comuna Dâmbovicioara. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat atât un echipaj medical, cât și polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut rezultat, fiind declarat decesul persoanei în cauză, femeie de 34 de ani. Cercetările au fost preluate de către polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung. Femeia nu prezenta urme de violență, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, urmând să fie dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului” se arată într-un comunicat IPJ Argeș.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.