Angajat al Penitenciarului Giurgiu, anchetat pentru trafic de substanţe dopante de mare de risc

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Un angajat al Penitenciarului Giurgiu este cercetat pentru trafic ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, fiind prins la intrarea în serviciu cu aproape 400 de comprimate de dianabol.

Bărbatul  ar fi preluat de la o benzinărie din municipiul Giurgiu comprimatele iar pe 1 aprilie, le-ar fi transportat la sediul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea şi le-ar fi introdus, în scopul livrării unor persoane private de libertate. Potrivit poliţiştilor, în cursul zilei de luni bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit g4media.ro.

”La data de 1 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit de substanţe dopante, în Penitenciarul Giurgiu (…) A fost depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Bucureşti, angajat în cadrul penitenciarului, în timp ce, la intrarea în serviciu, ar fi deţinut, în bagajul personal, 396 de comprimate de dianabol, ce conţin metandienonă, substanţă dopantă cu grad mare de risc”, a trasnmis, luni, Poliţia Română.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.