Accident cumplit în București! Șapte persoane au ajuns la spital

Un accident rutier grav s-a produs în sectorul 3 din Capitală. Șapte persoane, printre care şi doi adolescenţi, au fost transportate de urgenţă la spital, după o coliziune violenta dintre două maşini.

 A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare, dar şi a medicilor de pe ambulanţă, pentru a stabiliza victimele.  Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineaţa, în cartierul Pantelimon, din Capitală.

Unul dintre şoferi nu s-ar fi asigurat când a virat de pe strada principală pe o alta

Moment în care cel de-al doilea conducător auto nu a mai putut evita impactul şi l-a lovit în plin. Martorii spun că nu a avut timp de reacţie din cauza vitezei prea mari. Echipajele de intervenţie au sosit în cel mai scurt timp la faţa locului. O persoană, aflată în stare gravă, a fost intubată în ambulanţă.  „Am intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, două descarcerări şi 7 resurse medicale”, a declarat  Pruteanu Bogdan, ISU Bucuresti – Ilfov. Printre cele cinci persoane descarcerate, se aflau şi doi minori, de 16 şi 17 ani, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.