Orban despre Cîțu „Superman”: Cred că e nevoie de o anumită profesie să rezolve această problemă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susține că a fost ”frapat” să îl vadă pe premierul Florin Cîţu ”postat în Superman” și a spus că aceasta ”e o problemă pentru PNL”.

„Ce m-a frapat foarte tare e că l-am văzut ieri, mi se pare, Superman. Cred că aici e totuşi nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Ai aruncat ţara în criză, eşti ameninţat de moţiune de cenzură, societatea românească şi economia sunt afectate de provocări extrem de dificile – preţul la energie, creşterea preţului la alimente şi multe alte lucruri, creşterea numărului de infectări în valul 4 al pandemiei – şi tu, când îi dai afară pe userişti seara şi a doua zi le-ai cerut să se întoarcă în Guvern, când le dai afară toţi oamenii care au fost numiţi, să te postezi în Superman chiar mi se pare o problemă mare pentru PNL”, a declarat Orban, la Târgovişte.

Premierul Florin Cîțu a publicat pe contul personal de Instagram, un videoclip din filmul „Superman Returns” (Superman Revine), în care eroul principal era interpretat de actorul Brandon Routh, numai că fața acestuia a fost înlocuită cu cea a lui Florin Cîțu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.