Boloş: 10.000 de mame primesc vouchere de 2.000 lei pentru produse de îngrijire

Marcel Boloș FOTO: gov.ro
Marcel Boloș FOTO: gov.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a efectuat plăţile aferente trusourilor pentru nou-născuţi pentru un număr total de aproximativ 10.000 beneficiari cupluri mamă-copil din toată ţara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în cursul zilelor viitoare.

„Am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri destinate mamelor cu nou-născuţi, iar în câteva zile cei 2.000 vor ajunge pe cardurile beneficiarilor. Pentru că mamele au nevoie de sprijin emoţional şi fizic în primele luni de la naşterea copilului, care necesită multă atenţie şi grijă, iar temerile de ordin financiar ar trebui să fie ultima lor precopare. Sunt bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea copiilor precum îmbrăcăminte, produse de igienă şi lapte praf, acestea pot fi achiziţionate din unităţile partenere în program.

Prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027, bugetul destinat măsurilor dedicate mamelor şi copiilor în situaţii dificile este de 450 de milioane de euro şi cuprinde, pe lângă sprijinul material direct precum sumele pentru trusoul nou născutului, şi alte tipuri de intervenţii precum creşterea oportunităţilor pe piaţa muncii pentru femei, finanţarea cursurilor de recalificare, decontarea costurilor de transport, rechizite, hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru cei mici”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

În perioada 2024-2027, bugetul total destinat cuplurilor mamă-nou născut este de 120 milioane euro. 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.