Primarul general Gabriela Firea, replică pentru Șerban Sturdza în cazul Parcului Romniceanu

0
89
Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a răspuns acuzațiilor aduse de Șerban Sturdza și a precizat că informaţiile referitoare la construirea unui patinoar în Parcul Romniceanu sunt ”o dezinformare”.

”Mi s-au dat toate asigurările necesare şi pot să vi le transmit că, contrar celor afirmate în mass-media de către o asociaţie şi preşedintele acesteia, nu se construieşte pe spaţiul verde în Parcul Romniceanu niciun patinoar, nici pe spaţiul verde şi nici pentru o altă zonă. Este o dezinformare, nu ar fi prima pe care o face această asociaţie şi ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanţă împotriva acestei maniere de a comunica informaţii toxice, informaţii neadevărate”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, Parcul Romniceanu se află în administrarea Primăriei Sectorului 5, iar reprezentanţii acestei instituţii au transmis că în zonă se fac lucrări ”de desfiinţare a unor elemente de joacă şi de mobilier urban care sunt avariate, deteriorate şi care puneau în pericol siguranţa copiilor”. ”Aceste lucrări sunt realizate de către o societate a Consiliului Local al Sectorului 5 şi aceste lucrări de punere în siguranţă s-au făcut după o sesizare la Protecţia Consumatorului. Despre aceste lucrări este vorba, şi nu despre amenajarea unui patinoar”, a mai spus Gabriela Firea.

Preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, Şerban Sturdza, a depus o plângere la Poliţie în legătură construirea în mod ilegal, fără consultare publică şi fără anunţ, a unui patinoar în Parcul Romniceanu, care este arie protejată. Sturdza i-a adresat luni o scrisoare deschisă Gabrielei Firea, pe pagina sa de Facebook, în care îi spune în mod ironic că i-ar fi recunoscător dacă ar putea opri, în cazul în care nu îi este tulburată prea mult buna dispoziţie, distrugerea unei arii protejate.

CITEȘTE și Șeful arhitecților din Capitală, plângere legată de o construcție ilegală într-o zonă protejată

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*