Primarul general Gabriela Firea a semnat contractul pentru cele 400 de autobuze Euro 6 din Turcia

0
1125
autobuze Euro 6

Primarul general Gabriela Firea a semnat marţi contractul pentru cele 400 de autobuze Euro 6 care vor fi livrate de compania turcească Otokar Otomotiv.

„După o licitaţie care a durat extrem de mult, aproape doi ani, am semnat astăzi contractul pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6. Autobuzele sunt primele care vor înnoi parcul auto al RATB, în condiţiile în care autobuzele regiei sunt depăşite ca uzură morală şi fizică, a declarat Firea, după ce a semnat cu Serdar Gorguc, directorul general al Otokar Otomotiv, contractul pentru achiziţia celor 400 de autobuze.

Ea a spus că până la sfârşitul acestui an vor ajunge la Bucureşti primele 100 din cele 400 de autobuze Euro 6. „Una dintre principalele măsuri pentru deblocarea traficului sufocant din Capitală este aceea de a înnoi parcul auto şi de a suplimenta cu câteva sute de autobuze parcul auto existent. În următoarea perioadă vor veni şi primele unităţi. (…) Până la sfârşitul acestui an, din cele 400 de autobuze achiziţionate vor veni la Bucureşti 100 de unităţi, începând cu luna octombrie, iar până la sfârşitul anului viitor vor veni toate cele 400 de autobuze. (…) Aşadar, 100 de autobuze până în decembrie anul acesta, iar din iunie anul acesta, de la semnarea contractului, până în iunie anul viitor, vor mai veni încă 300”, a declarat Gabriela Firea.

Valoarea toală a contractului este 100 de milioane de euro. „Cred că este un preţ corect, mai ales având în vedere că ne-am dorit ca aceste autobuze să fie fiabile, să fie realizate de o companie care aduce o garanţie pentru calitatea acestor produse, astfel încât nu ne-am mărginit la a alege, aşa cum s-a întâmplat, din nefericire, la alte achiziţii, chiar şi la Primăria Capitalei, preţul cel mai mic, ci dimpotrivă, ne-am gândit ca preţul corect să fie 50% pondere calitatea tehnică şi 50% preţul acestor autobuze. Avem trei game, trei lungimi ale autobuzelor, în funcţie de traseul pe care îl vor desfăşura aceastea”, a mai afirmat Firea.

Ea a spus că toate cele 400 de autobuze Euro 6 sunt net superioare celor existente acum în trafic, fiind dotate cu aer condiţionat, cu ticketing electronic, iar călătorii vor avea posibilitatea de a urca şi de a coborî extrem de rapis. De asemenea, fiecare şofer va avea GPS. Firea a mai susţinut că „în foarte scurt timp” vor fi la Bucureşti şi 100 de autobuze electrice noi, 100 de tramvaie, 100 de autobuze pe gaz natural comprimat şi 100 de troleibuze.

De asemenea, Firea a spus că cei aproape 2.700 de şoferi ai RATB vor fi instruiţi pentru a folosi noile autobuze, iar primele autovehicule care  vor sosi la Bucureşti se vor afla în autobazele RATB Alexandria, Obregia, Titan, Militari şi Ferentari.

LĂSAȚI UN MESAJ


*