Funcționara arestată în dosarul Ferma Dacilor a fost eliberată

Tribunalul Prahova a ridicat vineri măsura arestării preventive, în dosarul Ferma Dacilor, pentru funcționara Anghelina Luiza-Laura și a dispus luarea măsurii controlului juduciar pe o perioadă de 60 de zile.

Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata ANGHELINA LUIZA-LAURA trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată,

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei,

c) să se prezinte la unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte conform programului de supraveghere întocmit de IPJ Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare sau ori de câte ori este chemată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata ANGHELINA LUIZA-LAURA trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; – să nu comunice cu inculpații ori cu martorii din prezenta cauză, direct sau indirect pe nicio cale, cu excepția rudelor sau persoanelor cu care a stabilit relații asemănătoare celor dintre rude. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.