Focuri de armă trase într-o casă de pariuri din Ilfov

Un bărbat de 41 de ani este anchetat sub control judiciar de poliţiştii din Ilfov după ce a tras cu un pistol cu gaze într-o agenţie de pariuri din comuna Chiajna. 

Poliţia Judeţeană Ilfov a anunţat că poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut două percheziţii domiciliare, la două adrese, în cadrul unui dosar penal având ca obiect, în principal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Poliţiştii au fost sesizaţi pe data de 3 ianuarie, printr-un apel 112, că un bărbat a intrat într-o agenţie de pariuri sportive din comuna Chiajna, unde a tras 5 focuri de arma, potrivit g4media.ro.

Poliţiştii de la arme şi ai Poliţiei Oraşului Chitila l-au identificat pe suspect, un bărbat în vârstă de 41 de ani, el fiind găsit la una dintre cele două adrese la care au avut loc percheziţii. A fost găsită şi arma – neletală, cu gaze, supusă autorizării, precum şi 80 de cartuşe nepercutate, calibrul 9 mm. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar în cazul bărbatului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.