Caz șocant: un bărbat a fost arestat pentru că și-a mușcat, asfixiat și desfigurat copilul de 7 luni

Barbat cu catuse . Sursa FOTO: 4711018/Pixabay.com
Barbat cu catuse . Sursa FOTO: /Pixabay.com

Un bărbat din județul Galați și-a mușcat, asfixiat și desfigurat bebelușul de 7 luni. Agresiunile s-au desfășurat de mai multe ori, de la nașterea copilului. Agresorul a fost arestat luni în urma unei decizii a Tribunalului Galați.

Un gălățean care și-a mușcat, asfixiat și desfigurat copilul de 7 luni, a fost arestat preventiv. Asta după ce procurorii au stabilit că agresiunea a dus la afectarea integrităţii fizice şi psihice a copilului. Parchetul a cerut judecătorului de la Tribunalul Galați să aprobe arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar cererea a fost aprobată. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate minorului.

„Procurorii au probe că, începând din luna mai 2020, bărbatul și-a agresat fiul, un bebeluș de numai 7 luni, prin muşcături şi comprimarea cu degetele în zona feţei şi a toracelui. Faptele bărbatului au dus la afectarea integrităţii fizice şi psihice a propriului copil. Mai mult, în 2 iunie, în timp ce se aflau la locuinţa din Vădeni, comuna Cavadineşti, judeţul Galaţi, bărbatul și-a bătut din nou copilul, cauzându-i un traumatism cranio-meningo-cerebral cu hemoragie care au avut nevoie de 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.