78.000 de lei, cea mai mare pensie din România. Ce spune Ministrul Muncii

Cea mai mare pensie din România este în valoare de 78.634 de lei, din care 5.205 lei din contributivitate și 73.429 de lei din criterii favorizante obținute din mai multe legi. Totodată, 900.000 de români au pensii de 800 de lei pe lună. 

„Un element la care ţin şi care va defini mandatul meu de ministru al Muncii este acela al echităţii în sistemul de pensii. Pentru că eu nu pot să tolerez şi nici nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament, nu de altcineva”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii, la Digi 24.

Potrivit ministrului, există și pensii de 41.000 de lei, de 50.00 de lei, de 18.000 de lei lunar, dar și că sunt 900.000 de români care au venituri de 800 de lei pe lună. 

„Este o realitate a României şi această realitate nu mai poate să continue la nesfârşit. Ne arată lumea cu degetul şi sunt oameni care mor şi speră totuşi să fi ajuns la o pensie care să reflecte şi contributivitatea şi echitatea în societatea românească. Soluţia o vom pune pe masă. Lucrăm în acest moment”, a subliniat ministrul Muncii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.