Revoltător. Poliția Română, după cazul de pedofilie: ”Testele psihologice nu pot identifica tulburări psihice”

tulburări psihice

Eugen Stan, agentul de poliție reținut pentru 24 de ore, după ce a agresat doi copii în lift, este vizat de o anchetă a autorităților pentru „lucrări mai vechi”, care nu au putut fi finalizate din lipsă de probe.

Poliția a anunțat că face demersuri pentru cercetarea tuturor faptelor, inclusiv a unor „lucrări mai vechi, aflate în instrumentare, care nu au putut fi finalizate din lipsă de probe”. Eugen Stan a activat neîntrerupt în cadrul Poliției Rutiere din 2010.

Despre plângeri nesoluționate mai vechi plângeri, purtătorul de cuvânt al Poliției, Georgian Drăgan, a afirmat că o persoană și-a retras plângerea depusă împotriva lui Eugen Stan, dar că va verifica dacă au fost făcute presiuni pentru ca victima să renunțe la acest demers. „Sunt anumite lucrări mai vechi, dar încercăm să adunăm probe. Asta fac colegii noștri – efectuează cercetări, pentru a fi tras la răspundere și pentru celelalte fapte”, a spus Drăgan.

Testele pshologice nu-s adaptate pentru tulburări psihice

tulburări psihiceReprezentantul Poliției Române a mai precizat că, angajații sunt supuși periodic unor teste psihologice, dar că acestea nu pot identifica tulburări psihice. „În utilizarea evaluărilor se utilizează teste recomandate de psihologii din România, dar nu pot identifica tulburări psihice. Șeful Poliției Române a dispus verificări pentru această persoană, cât și în ceea ce privește managementul structurii respective”, a mai spus Georgian Drăgan precizând că, în urma acestui caz se vor modifica testele psihologice.

Totodată, reprezentantul Poliției Române a explicat de ce a durat cinci zile pentru ca suspectul să fie identificat: „Imaginile din acest caz nu sunt foarte relevante; persoana nu seamănă foarte mult în realitate. De aceea a durat mai mult identificarea.” La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Poliției Municipiului București, Diana Sarca, a precizat că marți suspectul va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, pentru două cazuri. Mâine va fi prezentat cu propunere de arestare pentru 30 de zile”, a spus ea. Bărbatul este suspectat și de alte agresiuni sexuale înregistrate în 2015, în cartierul Titan din sectorul 3.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.