SONDAJ. Firea, favorită la Capitală dacă ar candida independent

sursa: Facebook, Gabriela Firea

Rezultatele unui sondaj dat publicității de INSOMAR zguduie scena politică. În ciuda implicării numelui său în scandalul azilelor grozei, dacă ar candida independentă, Gabriela Firea ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei.

Conform unui sondaj realizat de INSOMAR, dacă alegerile pentru Primăria Capitalei ar avea loc duminica viitoare, Gabriela Firea ar câștiga în mod categoric și cu o diferență semnificativă față de ceilalți candidați.
Gabriela Firea, favorită să câștige Primăria Capitalei

Gabriela Firea ocupă un loc de frunte în topul încrederii românilor. Dacă ar candida independent pentru funcția de primar general, ar obține 34% din voturile bucureștenilor chestionați.

Actualul primar, Nicușor Dan, ar primi 23% din voturi. Sondajul relevă că atât Cristian Popescu Piedone (PUSL) cât și Rareș Bogdan (PNL) ar obține fiecare câte 10% din voturi.

Conform aceluiași sondaj realizat de INSOMAR, PSD ar câștiga alegerile parlamentare cu 29%, în timp ce AUR se situează pe locul doi în preferințele românilor, obținând 22% din voturi. PNL este cotat cu 21% din procente.

Sondajul INSOMAR a fost efectuat în perioada 24-30 iulie 2023, pe un eșantion de 1030 de respondenți din rândul populației adulte, rezidente în România, având vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea asociată sondajului este de plus sau minus 3,1%, cu un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar online, respectând riguros raportul de reprezentativitate al eșantioanelor și criteriile de relevanță.

Bucureștenii își doresc o schimbare

Un sondaj realizat în luna aprilie a acestui an arăta același lucru. Atunci, 60% dintre bucureșteni se declarau mai degrabă nemulțumiți de aspectul actual al Capitalei și își doresc o schimbare.

În același timp, doar 29% se declară fericiți cu imaginea Capitalei, sub Nicușor Dan.

Gabriela Firea era în preferințele a 36% dintre cetățeni, în timp ce în cazul liberalilor, Rareș Bogdan era primul, cu 18%. George Simion ar fi luat 11 procente, urmat de Vlad Voiculescu, 10%. Actualul primar al Capitalei ar fi primit doar 8% din voturi. Și tot 8% din cei întrebați au răspuns că nu ar vota.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.