UPDATE Soarta războiului dintre premierul Tudose și Liviu Dragnea se decide astăzi în ședința Comitetului Executiv al al PSD

0
73
Mihai Tudose și Tudorel Toader

Decizia privind schimbările din Guvernul Tudose va fi luată astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv (CEx) al PSD. Remanierea îi vizează pe cei trei miniştri cu probleme penale – Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie – dar şi pe alţi cel puţin doi membri ai Cabinetului, numele vehiculate fiind cele ale ministrului Transporturilor Răzvan Cuc, ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrului Sănătăţii, Florian Bodog.

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte de la ora 17.00, urmând să decidă şi să valideze lista miniştrilor care vor fi înlocuiţi, iar înaintea acestei şedinţa ar urma să aibă loc şi o şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE, în condiţiile în care unul dintre miniştrii vizaţi este Viorel Ilie.

UPDATE. REACȚIA PREȘEDINTELUI. Președintele Klaus Iohannis a declarat că în opinia sa premierul este de bună credinţă şi doreşte o echipă performantă. „Am discutat cu premierul şi mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucururi nu le voi anunţa eu, este treaba altora să facă acest anunţ. (…) Cred că premierul este de bună credinţă şi doreşte să aibă o echipă performantă”, a afirmat Iohannis.

El a amintit că PSD a câştigat de aproape un an alegerile şi că şi el şi românii aşteaptă ca PSD să vină cu rezultate tangibile.

Luni

Anunţul privind remanierea guvernamentală a fost făcut de premierul Mihai Tudose luni seară. El spunea că sunt vizaţi cei trei miniştri cu probleme penale, dar şi cel puţin alţi doi membri ai Cabinetului şi că vor fi „nişte decizii dure, dar necesare”.

„Dacă tot facem un reset la partea de imagine şi de efecte ale guvernării, vă spun că mai sunt încă cel puţin doi miniştri pe care am să-i rog să părăsească cabinetul. (…) O miniremaniere. (…) Sunt trei (miniştri – n.r.) cu probleme, care, într-adevăr, creează probleme şi la nivel de percepţie publică, şi la nivel de Comisie Europeană”, afirma premierul.

Marți

A doua zi de la anunţul premierului, marţi, PSD s-a întrunit într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al PSD. Premierul a mai anunţat că în şedinţa informală a PSD au fost stabilite „zona de remaniere şi persoanele remaniabile”.

Miercuri

Miercuri, premierul Tudose a revenit cu explicaţii în ceea ce le priveşte pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb, spunând că a cerut demisia din Guvern a acestora întrucât sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti.

”Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, a declarat Mihai Tudose.

Tot miercuri, vicepremierul Sevil Shhaideh a spus, întrebată despre demisie, că cel care a pus-o în funcţia de ministru este Comitetul Executiv al PSD, unde îşi va face cunoscută decizia în legătură cu poziţia ei în Guvern, decizie care este luată. „Eu cred că sunt acelaşi om, am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx, iar decizia mea, care este luată, o voi transmite maine în CEx”, spunea Sevil Shhaideh la ieşirea de la DNA, unde a fost chemată în dosarul „Belina”, în care este suspectată de abuz în serviciu.

La rândul său, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a declarat miercuri, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că este dispus să renunţe la mandatul de membru al Guvernului, precizând că urmează ca ALDE să ia o decizie în privinţa sa.

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian declara, însă, după o şedinţă a conducerii partidului desfăşurată în absenţa preşedintelui acestuia Călin Popescu Tăriceanu, că ALDE nu îşi retrage din Executiv ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Ce miniștri sunt vizați de remaniere

Pe lângă cei trei miştri cu probleme penale, ar fi vizaţi de remaniere ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrul Sănătăţii.

Ministrul Viorel Ilie este suspectat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. Potrivit procurorilor DNA, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de „aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora. În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicirtarea fiind însă avizată negativ de Senat.

În 22 septembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea „Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, „nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.

Trei zile mai târziu, PSD s-a întrunit în Biroul Politic Naţional, concluzia fiind că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb nu au motive să demisioneze. ”Nu sunt vinovată, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respecta. Întotdeauna am acţionat cu bună credinţă în interesul cetăţeanului şi cu maximă responsabilitate. (…) Nu consider că trebuie să demisionez atât timp cât întotdeauna m-am gândit la România. Nu sunt vinovată, nu am făcut nimic greşit”, declara Rovana Plumb.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat afirmând că vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului. El spunea că „este păcat că PSD nu a înţeles nimic” din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi avertiza că „această cale nu este cea bună”.

LĂSAȚI UN MESAJ


*