Scandal în Consiliul Local Sector 1 pe tema preluării clubului Rapid București. Ce rol are Daniel Pancu

0
56
Daniel Pancu vrea ca Rapid București să renască

Un imens scandal s-a iscat miercuri după amiază în ședința Consiliului Local Sector 1 pe tema preluării de către Primărie a clubului Rapid București, propusă de primarul Dan Tudorache și susținută de consilierii PSD. Reprezentanții PNL și USR au părăsit sala.

Proiectul de hotărâre prin care „se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 să hotărască, în condiţiile legii, cu privire la asocierea/cooperarea între Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi o persoană juridică  în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local privind dezvoltarea unui centru sportiv” a trecut „la mustață”, cu 13 voturi „pentru” şi 12 „abţineri”.

De aici a izbucnit scandalul. Grupurile PNL şi USR, au acuzat trădare, pentru că, în opinia lor,  proiectul nu ar fi trebuit să treacă pentru că nu a avut majoritate calificată, de 14 voturi „pentru”, și au părăsit sala în timpul şedinţei. „E prima dată când plecăm în timpul şedinţei de consiliu. Am vrut să fie ceva simbolic şi clar, nu suntem de acord cu parodierea democraţiei. Vrem să ştim care este proiectul primarului. Am spus asta de nu ştiu câte ori şi tot nu înţelege! Din nefericire, au suferit alţii pentru acest moment tensionat. Am propus să ne vedem de urgenţă luni, pentru a soluţiona celelalte chestiuni aflate pe ordinea de zi”, a scris pe pagina de Facebook consilierul local al USR Clotilde Armand.

Un prim pas pentru renașterea Rapid București

Hotărârea votată miercuri reprezintă un prim pas pentru renașterea Rapid București, după ce fostul patron Valeri Moraru a băgat echipa în faliment și nu a mai fos acceptată în Liga 1, deși tocmai promovase din eșalonul secund, acum două sezoane, sub conducerea antrenorului Dan Alexa.

Astfel, Consiliul Local al Sectorului 1 va colabora, pentru „renaşterea” FC Rapid, cu mai multe asociaţii, printre care Mişcarea CFR, AFC Rapid şi Asociaţia Pro Rapid, precum şi cu foşti jucători şi preşedinţi ai clubului din Giulești Daniel Pancu, Ovidiu Burcă şi Daniel Niculae.

Potrivit raportului comisiei care ar urma să negocieze preluarea mărcii Rapid București, Consiliul Local al Sectorului 1 va colabora cu AFC Rapid, fondată de George Copos, cu Clubul Artistocratic Rapid, „asociaţie creată în scopul de a sprijini activitatea sportivă a clubului Rapid şi a promova valorile rapidiste prin intermediul vectorului de imagine pe care îl reprezintă”, cu Mişcarea CFR, „dedicată dezvoltării şi sprijinirii sportului rapidist”, precum şi cu Asociaţia Pro Rapid, reprezentanţii acesteia urmând să pună la dispoziţie clădirea de birouri şi sala de forţă aflate în prezent în proprietatea Asociaţiei, prin plata unei chirii de un leu, pe termen nelimitat.

De asemenea, comisia a ajuns la o înţelegere şi cu lichidatorul SC Rapid SA, Mihai Florea. Din proiectul pentru „renaşterea” Rapidului vor face parte şi foşti jucători la Rapid București şi preşedinţi ai clubului, se mai arată în raportul comisiei.

Daniel Pancu, Daniel Niculae și Ovidiu Burcă, sfătuitori pentru Dan Tudorache

Primăria Sectorului 1 va colabora cu Daniel Pancu, fost jucător al Rapidului, Ovidiu Burcă, fost jucător şi preşedinte al FC Rapid, Daniel Niculae, fost jucător şi Nicolae Cristescu, fost acţionar al FC Rapid.

„Din discuţiile punctuale, s-a cristalizat ideea că acest proiect reprezintă singurul proiect viabil şi de viitor şi susţinerea acestuia este necondiţionată. De asemenea, în ceea ce priveşte planul managerial pentru dezvoltarea proiectului, comisia a primit un proiect din partea domnului Ovidiu Burcă, considerând că acesta întruneşte toate condiţiile pentru a face parte din proiectul sportiv ce urmează să fie dezvoltat”, se arată în raport.

Săptămâna trecută, primarul Dan Tudorache declara pentru News.ro că a ajuns la o înţelegere cu lichidatorul societăţii FC Rapid în ceea ce priveşte închirierea mărcii Rapid București, pentru care va plăti 5.000 de euro lunar, până când va fi scoasă la licitaţie.

Primăria are și banii necesari pentru susținerea clubului. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului prin care s-a modificat Legea Sportului, administraţiile locale pot finanţa activităţile sportive ale cluburilor de drept public în limita a 5% din bugetul anual. Primăria Sectorului 1 are un buget anual de 350 milioane de euro, astfel încât poate aloca pentru activităţi sportive aproximativ 17 milioane de euro.

FC Rapid, echipă înfiinţată în 1923, şi-a întrerupt activitatea în 2016, când societatea comercială care administra gruparea giuleşteană a intrat în faliment. Ulterior, două echipe, AFC Rapid şi Mişcarea CFR, care se doresc a fi continuatoarele formaţiei Rapid, au fost înscrise în Liga a V-a şi în această vară au promovat în eşalonul superior.

CITEȘTE și Tudorache vs. Pandele. Rapid Bucureşti, disputat de Primăria Sectorului 1 și Primăria Voluntari

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*