Ringul PSD! Prima repriză din meciul Dragnea – Tudose. Tabere și manevre de culise

PSD

Şedinţa Comitetului Executiv al PSD îi va aduce azi faţă în faţă pe Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, aflaţi într-un conflict tacit pentru preluarea puterii în partid. Surse din PSD spun că şedinţa va fi, mai mult ca sigur, agitată, dar nu decisivă.

Se vor contura, în schimb, cele două tabere, fără să fie dat vreun asalt final. În ultima vreme Tudose ar fi câștigat teren, dar nu are, nici pe departe, o majoritate confortabilă. Pe de alta parte, nici Dragnea n-ar mai controla partidul, dimpotriva, pierde tot mai mult din influenta asupra baronilor.

Tabăra lui Tudose din PSD

PSDComitetul Executiv (CEX) al PSD, forul extins de conducere a partidului, se reuneşte luni pentru a stabili viitorul ministru al Apelor şi Pădurilor, după demisia neașteptată a Doinei Pană. Premierul Mihai Tudose ar putea propune o remaniere mai amplă a Guvernului – poate chiar schimbarea mai multor miniştri fideli lui Liviu Dragnea, în frunte cu „şefa” de la Interne, Carmen Dan. O astfel de restructurare nu poate fi făcută însă fără votul CEX-ului, controlat însă de Dragnea.

Mihai Tudose se bazează pe sprijinul vicepremierului Marcel Ciolacu, cel care, spun surse din PSD, s-ar fi dezis de Dragnea. Alături de Tudose se mai află, spun sursele, și alţi lideri importanţi din teritoriu, printre care Adrian Ţuţuianu, Marian Oprişan sau Dumitru Buzatu. Acestora li s-ar putea alătura (surpriză!?) chiar ministrul muncii, Olguta Vasilescu, până de curând unul dintre fidelii lui Liviu Dragnea.

Bădălău, ”arma secretă”?

PSD
Niculae Bădălău

Balanța ar putea fi înclinată, de Niculae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, cu care se spune că Tudose ar negocia intens. Bădălău s-ar fi distanțat de Dragnea, după ce acesta a refuzat să-l pună șef la Curtea de Conturi, dar încă joacă la două capete.

Bădălău ar vrea însă să-și pună unul sau chiar doi miniștri în Guvern. Unul ar urma să fie Marian Minea, care să o înlocuiască pe Grațiela Gavrilescu (ALDE) la Ministerul Mediului. Bădălău vrea și înlocuirea lui Felix Stroe de la Transporturi cu actuala secretara de stat, Maria Grigore. Numirea celei din urmă (membru ALDE) ar urma să compenseze plecarea Gabrielei Gavrilescu de la Mediu.

„Asul” lui Dragnea

PSD
Codrin Ștefănescu, unul dintre „talibanii” lui dragnea, ar fi partizanul unui Congres extraodinar

În cazul în care premierul Mihai Tudose va propune, chiar de astăzi, restructurarea Guvernului, tabăra lui Liviu Dragnea ar putea supune votului CEX organizarea unui Congres extroardinar. Varianta ar fi susţinută de Marian Neacşu, secretarul general al partidului, şi de Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct, ambii fideli lui Dragnea.

Un eventual Congres extraordinar ar putea aduce revalidarea lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte, ceea ce ar consemna înfrângerea definitivă a lui Mihai Tudose, poate chiar și mazilirea acestuia după „modelul” Grindeanu.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.