Rebeliunea din Rusia. Au dispărut cei mai importanți generali ai lui Putin

Putin și Șoigu
Foto: pravda,com.ua

Cei mai importanţi generali din Rusia au dispărut din spaţiul public după rebeliunea eşuată a mercenarilor grupului Wagner care viza răsturnarea conducerii militare ruse.

Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General al armatei ruse, nu a mai apărut în public sau la televiziunea de stat de la rebeliunea eşuată sâmbătă, când şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, ceruse ca Gherasimov să-i fie predat.

Din 9 iunie, el nu este menţionat în niciun comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Gherasimov, în vârstă de 67 de ani, este comandantul războiului Rusiei în Ucraina şi deţinătorul uneia dintre cele trei „serviete nucleare” ale Rusiei, potrivit unor analişti militari occidentali.

Generalul Armaghedon

Absent este de asemenea generalul Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon” de către presa rusă pentru tacticile sale agresive în timpul conflictului în Siria, în prezent comandant adjunct al forţelor ruse în Ucraina.

Un raport al New York Times, pe baza unui briefing al serviciilor de informaţii americane, releva marţi că el ştiuse dinainte de rebeliunea pusă la cale de Prigojin şi că autorităţile ruse verifică dacă a fost complice.

Kremlinul a minimizat miercuri aceste informaţii, afirmând că au existat şi vor exista multe speculaţii.

Ar fi început epurarea

Versiunea în limba rusă a cotidianului The Moscow Times şi un blogger militar au comunicat despre arestarea lui Surovikin, în timp ce alţi corespondenţi militari, cu un număr mare de abonaţi în Rusia, au declarat că el şi alţi ofiţeri superiori au fost interogaţi cu privire la posibilul lor rol în revoltă.

Rybar, un canal influent de pe aplicaţia de mesagerie Telegram, condus de un fost ataşat de presă al Ministerului rus al Apărării, a declarat că o epurare este în curs de desfăşurare la Moscova.

El susţine că autorităţile încearcă să elimine personalul militar considerat că a dat dovadă de „lipsă de determinare” în reprimarea rebeliunii, pe fondul anumitor informaţii potrivit cărora unele părţi ale forţelor armate par să fi făcut prea puţin pentru a-i opri pe combatanţii Wagner în stadiul iniţial al rebeliunii.

„Insurecţia armată a societăţii militare Wagner a devenit un pretext pentru o epurare masivă în rândurile forţelor armate”, declară Rybar.

O astfel de decizie, dacă se confirmă, ar putea modifica modul în care Rusia îşi duce războiul în Ucraina – pe care îl numeşte „operaţiune militară specială” – provocând frământări în rândurile armatei, într-un moment în care Moscova încearcă să contracareze o contraofensivă ucraineană.

De asemenea, aceasta ar putea consolida sau ridica poziţiile altor înalţi responsabili militari şi de securitate consideraţi a fi loiali regimului.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu oficial cu privire la cele întâmplate.

Unii analişti militari şi politici ruşi şi occidentali cred că ministrul apărării, Serghei Şoigu, un aliat de cursă lungă al lui Putin, pe care Prigojin voia să-l înlăture împreună cu Gherasimov din cauza presupusei sale incompetenţe, poate să fie acum mai sigur pe postul său.

Viktor Zolotov, şeful Gărzii Naţionale Ruse (Rosgvardia), fostă gardă de corp a lui Putin, pare să fie un alt beneficiar al evenimentelor din weekendul trecut după ce a apărut public pentru a spune că oamenii săi sunt pregătiţi „să reziste până la moarte” pentru a apăra Moscova de Wagner.

El a vorbit despre posibilitatea de a obţine armament greu şi tancuri pentru forţele sale în urma rebeliunii.

Gherasimov a strălucit prin absenţă când Putin a mulţumit marţi armatei că a evitat un război civil, contrar lui Şoigu, care a avut mai multe apariţii publice de atunci.

Surovikin, adjunctul lui Gherasimov, a fost văzut pentru ultima oară sâmbătă când a apărut într-o înregistrare video cerându-i lui Prigojin să pună capăt rebeliunii. El avea un aer epuizat şi nu se ştie dacă nu vorbea sub constrângere.

Media ruse şi unii bloggerii au relatat miercuri seara că Surovikin este încarcerat în centrul de detenţie Lefortovo (aflat sub controlul FSB) din Moscova după ce ar fi fost arestat.

Aleksei Venediktov, jurnalist cu bune contacte de informare (purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, numărându-se printre ‘prietenii’ săi înainte de războiul în Ucraina, n. r.), a declarat – fără a-şi cita sursele – că Surovikin nu a putut să fie contactat de familia sa de sâmbătă şi că gărzile sale de corp de asemenea nu pot fi contactate.

Prigojin, care i-a criticat vehement luni de zile pe Şoigu şi Gherasimov pentru pretinsa lor incompetenţă în războiul din Ucraina, îl elogiase frecvent pe Surovikin, respectat foarte mult în armată pentru experienţa sa în războaiele din Cecenia şi Siria.

Surovikin, care a fost comandantul ofensivei ruse în Ucraina înainte ca Gherasimov să fie numit în locul său, este considerat de analiştii militari occidentali şi de unele părţi ale armatei ucrainene un comandant eficient.

Corespondenţii de război ruşi vorbeau despre el ca despre un potenţial viitor ministru al apărării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.