Primăria Sector 4, condusă prin consilieri dubioși! „Famiglia” Băluță

Băluță
Primarul interimar Daniel Băluță, acuzat de înscenare de ziariștii de la Mondo News

La mai puțin de o lună de la numirea în funcție, primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluță, s-a înconjurat de personaje catalogate de-a lungul timpului, în presă, drept dubioase, sau măcar controversate.

Băluță
Înlocuitorul lui Piedone, Daniel Băluță

Dincolo de legăturile strânse pe care le are primarul cu Puiu Florian, consilierul local prezentat inclusiv la B1 TV, în emisiunea lui Silviu Mănăstire, drept lider al lumii interlope, primarul și-ar fi adus de curând, potrivit surselor noastre din Primărie, drept consilieri personali „tot unul și unul”.

„Protejata lui Mazăre”, la Primăria Sector 4

Băluță
Consiliera lui Băluță, Mirela Matichescu, este cunoscută drept o protejată a lui Radu Mazăre

Primul dintre consilieri, Mirela Matichescu, a fost încadrată, potrivit surselor noastre, consilier primar pe probleme de comunicare. Constănţeancă, fostă Miss Boboc prin anii `90, ea este cunoscută drept o apropiată a lui Radu Mazăre, care ar fi şi impus-o în funcţia de şef al Autorităţii Naţionale pentru Turism, instituţie pe care a condus-o timp de 3 ani, până în octombrie 2015. Tot atunci, ea s-a remarcat şi drept prosperă femeie de afaceri, fiind proprietara unui club de fiţe din Mamaia – Crush, şi a unui restaurant de lux din Constanţa – Room no. 1. „Aventurile” ei la Autoritatea Națională pentru Turism sunt de notorietate, Matichescu fiind acuzată în presă că a făcut numiri „cu dedicație”, una dintre acestea fiind în favoarea unei apropiate, Mihaela parteca, „parașutată” ca șef al reprezentanței de promovare turistică a României de la Beijing, chiar dacă aceasta nu are experiență pentru un asemenea post și nu știe limba chineză (citește aici).

Aceeași Matichescu a mai fost acuzată și de risipirea unor sume importante pentru licitații turistice inutile, dar cu dedicație!
Cetățeanul.net i-a solicitat oficial, primarului Băluță, încă de pe 17 decembrie, să ne comunice, pentru o corectă informare a opiniei publice, care sunt funcțiile pe care au fost angajate, recent mai multe persoane, inclusiv Mirela Matichescu, direcțiile și serviciile pe care acestea le coordonează, precum și atribuțiile acestora, dar „interimarul” Daniel Băluță nu a răspuns solicitării noastre de informații publice.
Pesemne Daniel Băluță, este convins că Matichescu este cea mai potrivită, dar și suficientă pentru a-i construi o imagine imbatabilă.

Gabriela Angheloiu, cercetată pentru fals în declarația de interese

Alături de Matichescu, în echipa lui Daniel Băluță a mai intrat, recent, un consilier din categoria celor „aleşi pe sprânceană” – Gabriela Angheloiu, un alt personaj controversat. Ea a copilărit în Alexandria, zona natală a Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, cel despre care chiar Angheloiu lasă de înțeles, spun sursele noastre, cum că ar fi impus-o în echipa lui Băluţă. Sursele spun că Angheloiu ar avea deja o atitudine autoritară şi că îşi bagă nasul cam peste tot şi decide atât în ceea ce priveşte partea de resursă umană, dar la juridic, pieţe, poliţie locală, imagine, învăţământ, şi, cel mai important, urbanism. Oare Liviu Dragnea ştie?
Gabriela Angheloiu a fost director al Direcției Juridice și Contencios din ministerul Sănătății, unde a fost acuzată de grave nereguli, în urma unui control care a constatat prejudicii de 68 milioane de euro (citește aici!). Ea a fost acuzată de Corpul de control și de „omisiuni” în declarația de interese depusă ca director în ministerul Sănătății. Este oare posibil ca şeful PSD să nu aibă cunoştinţă despre congregaţia de consilieri dubioşi și apropiați ai lumii interlope de la Sectorul 4? Nici în cazul Gabrielei Angheloiu, Daniel Băluță nu ne-a comunicat vreun răspuns!

Șeful de campanie al lui Sorin Oprescu, „sfătuitorul” lui Băluță

Daniel Băluță
Între doi primari, Sorin Oprescu și Daniel Băluță, Victor Dumitriu și-a încercat norocul și cu partidul lui Dan Diaconescu

”Careul de ași” al consilierilor cu care Băluță speră să crească în sondaje și în popularitate (are mare nevoie, dacă vrea să candideze pentru postul de primar în 2016) este completat cu alte două personaje interesante. Primul este Florin Victor Dumitriu, fostul şef de campanie şi consilier al lui Sorin Oprescu. Dumitriu a fost secretar de stat în trei guverne: Văcăroiu, Stolojan şi Năstase, perioade în care s-a ocupat de FPS şi APAPS. În 2001, a înfiinţat „Agenţia pentru Investiţii Străine”, apoi a fost responsabil cu post-privatizarea şi relaţia cu Parlamentul şi sindicatele. În 2012 a cadidat, fără succes, pentru un post de deputat pe listele PP-DD.

Ultimul, dar nici pe departe cel din urmă, este un alt personaj controversat în presă – Dan Docan, fostul şef al Imprimeriei Naţionale, numit de Băluţă în funcţia de consilier personal al său pe probleme de audit şi control. De altfel, Docan a mai activat în administraţia locală a Sectorului 4, imediat după Revoluţie, când a condus Serviciul Juridic. Ulterior, a avut un periplu şi pe la Sectorul 3, unde a avut funcţia de Secretar al Consiliului Local. Apoi, cariera sa a evoluat devenind inclusiv șef al Companiei „Imprimeria națională”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.