Nu le e de ajuns că le plătim pensii speciale! Acum vor să plătim și miliarde „luptătorilor” care au luat puterea după fuga lui Ceaușescu

La 34 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, în condițiile în care Dosarul Revoluției e în stadiul de proiect, în Parlamentul României se lucrează ca încă 8.639 de „luptători” să primească indemnizații de 2.000 de lei pe lună, chipurile că au avut „rol determinant” în demolarea lui Ceaușescu, după fuga acestuia.

Impactul la bugetul de stat, potrivit surselor CETĂȚEANUL, ca diferență, e lunar e 17.451.000 lei, anual este 209.410.000 lei, iar retroactiv, pentru ultimii opt ani, impactul este 1.728.000.000 lei.

În condițiile în care contribuabilii cinstiți plătesc deja mii de pensii speciale unor categorii profesionale priviligiate, gen magistrații care nu sunt în stare de 34 de ani să-i înfunde pe criminalii din decembrie 1989, impactul bugetar al indemnizațiilor revoluționarilor și așa zișilor revoluționari ajunge la sume halucinante.

Păduchii din frunte

Asta din cauza unui amendament inițiat de deputata Laura Vicol alături de senatorul Ion Rotaru (ambii de la PSD), care-i face pe cei care au ieșit ca păduchii în frunte după fuga lui Ceaușescu, „luptând” până la împușcarea cuplului dictatorial, pe 25.12.1989, mândrii beneficiari a 2000 de lei pe lună din banii românilor.

Potrivit Ziare.com, printre noii beneficiari se află Marcel Ciolacu, Ion Iliescu și Vasile Blaga, care au ieșit la „luptă! după fuga lui Ceaușescu.

OUG nr. 95/2014 pentru modificarea Legii 341/2004 avea menirea de a recunoaște meritele adevăraților revoluționari și de a elimina din rândurile lor impostorii.

Tocmai de aceea, OUG nr. 95/2014 restrângea perioada Revoluției autentice la perioada 14-22 decembrie 1989 ora 12.10, moment în care a fugit Nicolae Ceaușescu, iar în locul lui a venit Ion Iliescu.

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOASTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST avertizează:

„Această situație va avea un impact bugetar major ”

Și mai spune SSPR: „Elementul de nelegalitate produs prin acest amendament este reprezentat de faptul că vor primi certificate de luptător cu rol determinant un număr de 3.899 de persoane, dintre care peste 1.000 de persoane au hotărâri judecătorești definitive de respingere pe considerentul lipsei intervalului de timp (14.12.1989-22.12.1989 până la ora 12.10), motiv pentru care se încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de articolul 6 Cod civil.

Această situație va avea un impact bugetar major, în sensul că numărul persoanelor care vor dobândi certificate de luptător cu rol determinant este de 3.899, iar bugetul asigurărilor sociale și de stat va plăti lunar sume cu titlul de indemnizații în valoarea de 12.172.724 lei, comparativ cu 4.296.744 lei, suma care se achită în prezent”.

Potrivit surselor CETĂȚEANUL, impactul bugetar este de circa două miliarde de lei.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Da’ cu tâlharii, care au jefuit țara, timp de 34 de ani, cum rămâne ???
    Luptătorii din Decembrie 1989 și -au făcut datoria față de nația asta, mai departe, voi , latrailor, care nu mai aveți loc de noi , ce ați făcut ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.