DOCUMENT+AUDIO ȘOCANT Noaptea, ca hoții. Primarii PSD se apucă de demolat chioșcuri de ziare

Chioșcuri de ziare și așa rămăseseră puține în București, dar și în restul țării, de când fostul premier Adrian Năstase a privatizat dubios Rodipet și a sugrumat pur și simplu distribuția de presă. Acum, mai mulți primari de sector din Capitală vor să scape și de cele care au mai rămas.

Dacă mai era vreun dubiu, ofensiva PSD asupra presei nu s-a oprit niciodată. O demonstrează primarii PSD de la Sectoarele 1 și 3 din București, care plănuiesc să reducă numărul de chioșcuri de ziare din feudele lor. Așa, să stea mai liniștiți.

Cetateanul.net a intrat în posesia unor informații potrivit cărora primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, vrea să scape de absolut toate chioșcurile de difuzare a presei din unitatea administrativ-teritorială pe care o păstorește din 2016.

Prima ofensivă urma să aibă loc în noaptea care tocmai a trecut, când urmau să fie demolate nu mai puțin de 30 de chioșcuri de ziare din Sectorul 1. Din motive care ne scapă deocamdată, primarul s-a răzgândit în ultimul moment și a amânat (atenție, nu anulat!) asaltul.

Că așa stau lucrurile o demonstrează atât facsimilul alăturat, prin care proprietarului unui chioșcuri de ziareasemenea chioșc i se cere imperativ să-și demoleze singur afacerea, cât și discuția telefonică purtată de reporterul Cetateanul.net cu Silviu Novac, împuternicitul lui Dan Tudorache pentru această ”operațiune specială”. ”Erau pentru noaptea asta (noaptea trecută – n.red.) vreo 30. (…) Sunt dispoziții și de la Primăria Sectorului 1, și de la Capitală”, spune Novac.

Același Novac care, întrebat dacă în cele din urmă se ridică toate chioșcurile de ziare din Sectorul 1 nu neagă cu vehemență: ”Eu știu, până la urmă… n-aș putea să vă zic. Deocamdată, nu le ridicăm decât pe cele care au dispoziție (de primar – n.red.)”.

Nici Robert Negoiță nu vrea chioșcuri de ziare

Nici primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, nu este chiar preferatul presei, care are și cu ce să-l ”atace”. Numai dacă amintim de faptul că și-a luat Bacalaureatul la 31 de ani și zece ani mai târziu se lăuda deja cu două doctorate sau că până de curănd a fost primul în topul datornicilor la bugetul de stat, ”pe persoană fizică” și am spus destule.

Așa că nici Negoiță nu prea mai vrea chioșcuri de ziare în sectorul pe care-l administrează, motiv pentru care i-a chemat pe chioșcari, pe rând, la sediul Primăriei, pentru a le lua la puricat contractile. Dar asupra acestui subiect vom reveni.

CITEȘTE și Scandalul de la PSD Sector 1, faza pe pumni şi capete în gură. Dan Tudorache ar fi sărit la bătaie la Cătălin Ivan, în plină şedinţă. Un consilier local acuză: „În PSD se joacă murdar”

LĂSAȚI UN MESAJ

*