Codul Penal scris pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de închisoare a fost adoptat în Camera Deputaţilor

Modificarea Codului Penal. Deputatul USR Stelian Ion a declarat miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei asupra modificărilor la Codul penal, că motto-ul zilei ar trebui să fie „visul oricărui infractor este să scrie chiar el Codul penal”.

UPDATE. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional, după ce marţi iniţiativa a trecut de Senat. Minimul necesar pentru adoptarea proiectului era de 165 de votur

De asemenea, deputatul PNL Ioan Cupşa spune că firul roşu al modificării Codurilor penale este protejarea exclusivă a infractorilor, iar deputatul UDMR Attila Korodi a susţinut că formaţiunea sa nu va vota modificările Codului penal dacă nu vor fi acceptate amendamentele Uniunii, respinse de Comisia Iordache. Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a spus că achitările unor oameni cercetaţi penal au creat „mari probleme”, motiv pentru care s-a impus modificarea Codurilor penale. Votul final, care fusese iniţial programat joi, va avea loc la ora 13:00.

Deputaţii PSD au fost convocaţi într-o şedinţă premergătoare votului final pe Codul penal, după ce UDMR a spus că nu este de acord cu unele prevederi şi se va abţine de la vot.

Modificarea Codului Penal

Dezbateri pe Codul penal: Opoziţia spune că modificările au fost făcute pentru Dragnea, UDMR nu este de acord cu unele dintre ele şi anunţă că este posibil să nu voteze. PSD spune că legea \CITEȘTE ȘI Dezbateri pe Codul penal: Opoziţia spune că modificările au fost făcute pentru Dragnea, UDMR nu este de acord cu unele dintre ele şi anunţă că este posibil să nu voteze. PSD spune că legea „stopează abuzuri”
Propunerea de devansare a votului final asupra legii a fost aprobată cu 90 de voturi „pentru” şi 40 „împotrivă”.
Marţi, proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă şi nouă abţineri, după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua.

Modificarea Codului Penal, opinii

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, în timpul dezbaterilor, că aceste modificări nu reprezintă decât „ambiţia absurdă a unui singur om”, iar senatorul USR Nicu Fălcoi a afirmat că „PSD a inventat un nou mod de a fura”. De asemenea, senatorul UDMR Attila Cseke a criticat faptul că deciziile CCR au fost transpuse abia acum în legislaţia penală şi a spus că UDMR nu este de acord cu abrogarea articolului privind la neglijenţa în serviciu şi nici cu unele modificări aduse articolului privind abuzul în serviciu. Senatorul PSD Şerban Nicolae, unul dintre iniţiatorii modificării Codului, a susţinut că majoritatea amendamentelor adoptate provin de la CSM şi asociaţiile profesionale, afirmând că nu crede că judecătorii au vreo vină în faptul că “Parlamentul a întârziat nepermis de mult elaborarea acestor norme”.

După votul din Senat, Comisia specială pentru legile Justiţiei condusă de deputatul PSD Florin Iordache s-a întrunit din nou şi a dat raport de admitere la modificările aduse Codului penal, necesar înainte de dezbaterea legii în Camera Deputaţilor. Legea nu a suferit modificări majore faţă de forma adoptată de Senat, fiind respinse amendamentele PNL şi USR, dar şi un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu.

O nouă manifestaţie anunţată pentru miercuri seară în Piaţa Victoriei: Ziua Decisivă pentru Romania! Protest, nu plimbare!

Un nou protest faţă de modificările Codului penal este anunţat în Piaţa Victoriei din Capitală de la ora 19.00, sub sloganul „Ziua Decisivă pentru Romania! Protest, nu plimbare!”.

„Mâine, 4 iulie, este ziua decisivă! Mâine, se votează în Camera Deputaţilor Codul Penal! Camera Deputaţilor este for decizional, deci după acest vot, merge la promulgare la Preşedinte! Nu putem să mai protestăm cu luminiţe, copilaşi, flori, etc, deoarece: Corupţia Ucide din nou! Ieri noapte (2-3 iulie), tânărul Călin Farcaş, care a strâns 200.000 euro pentru operaţie, a murit din cauza acestui sistem corupt; Codul Penal şi Codul de Procedura Penală au trecut/trec de Parlament şi merg la preşedinte spre promulgare; Datorită Guvernului României (PSD-ALDE), Roşia Montană a fost scoasă de pe lista de patrimoniu UNESCO”, este anunţul de pe pagina de Facebook a evenimentului.

Marţi seară, în Piaţa Victoriei au protestat câteva sute de persoane.

Modificarea Codului Penal, opera lui Iordache

Comisia Iordache a adoptat luni modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat. Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.