Migraţia aleşilor locali este neconstituţională

judecători CCR au fost verificați în relația cu fosta Securitate în urmă cu un deceniu

Migraţia aleşilor localiOrdonanţa de Urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Asta a decis Curtea Constituțională care a admis sesizarea parlamentarilor PNL. Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie şi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.

Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

În sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 6 abţineri.

OUG care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.