Lista celor șapte miniștri care au scăpat în Dosarul Microsoft, deși au luat șpăgi de 23 de milioane de dolari

0
91
Dinu Pescariu

Oamenii de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată, joi, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticotupţie (DNA), pentru spălare de bani. Totodată, DNA anunţă finalizarea dosarului Microsoft şi face bilanţul soluţiilor dispuse până în acest moment, anunţând că s-a dispus clasarea clauzei faţă de şapte foşti miniştri.

DNA a anunţat, joi, că a dispus trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Procurorii au anunţat că faţă de şapte foşti miniştri s-a dispus clasare clauzei. Cei şapte sunt Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, foşti miniştri ai Educaţiei, Dan Nica, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei, Silvia Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, Mihai-Nicolae Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000-2004 şi Petru Şerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003.

Procurorii anunţă că, referitor la ”împrejurarea că faţă de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripţie, dar şi cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul şef al DNA a solicitat Inspecţiei Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat iniţial această cauză, pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârşite abateri disciplinare”.

Pescariu și Florică

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanţii Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Ţicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educaţiei şi cercetării), au iniţiat şi susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 şi nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft.

Falsul

”În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitaţii publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menţionate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft. Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1778/21.10.2004 fără a exista un necesar fundamentat”, susţin procurorii.

Potrivit acestora, aprobarea încheierii între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum şi extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale, s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers pentru licenţele Microsoft, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers.

Prejudiciul

”Prin fapta reprezentanţilor Guvernului României, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers”, mai spun procurorii.

Suma de 22.787.515 USD, reprezentând o parte (aproximativ o treime) din folosul necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani.

Mite de 23 de milioane de euro

”Concret, în vederea disimulării originii ilicite a sumei de 22.787.515 USD, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG. În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG, suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004”, mai spun procurorii.

În rechizitoriu, aceştia reţin şi faptul că, în perioada mai – decembrie 2014, ”prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd)”.

”Persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpaţii Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind şi beneficiarul final al unei părţi din această sumă. Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente”, se mai arată în rechizitoriu.

Sechestru

Procurorii au anunţat că au dispus sechestru asupra sumelor de bani aparţinând lui Dinu Pescariu, dar şi că dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Totodată, procurorii anunţă că au finalizat dosarul Microsoft şi fac un bilanţ al soluţiilor dispuse în toate dosarele disjunse din această cauză.

”În cauza respectivă, constituită ca urmare a unei sesizări a Corpului de control al primului – ministru, rezultau indicii cu privire la încheierea, în data de 15.04.2004, în condiţii nelegale, a unui contract de închiriere licenţe IT şi ulterior a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI). Ulterior, complexitatea cauzei (volumul mare de informaţii, perioada mare de timp în care s-au comis infracţiunile, numărul de persoane implicate, etc.) a impus disjungerea dosarului respectiv în mai multe cauze”, precizează procurorii.

Alte dosare legate de Microsoft

Într-unul dintre dosare, la data de 24 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane: Gheorghe Ştefan, la data faptelor primar al municipiului Piatra Neamţ, Cocoş Dorin, Sandu Gabriel, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a lui Dumitru Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

Cei patru au săvârşit faptele menţionate mai sus în contextul încheierii, în anul 2009, a unui contract de închiriere licenţe Microsoft cu opţiune de cumpărare. În această cauză, la data de 03 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus pedepse de până la 6 ani închisoare.

În cel de-al doilea dosar, la data de 27 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, lui Sandu Gabriel (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) la data faptei ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Florică Claudiu Ionuţ, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare a banilor (2 fapte), Dinu Pescariu, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare a banilor, Tatomir Călin, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor.

”Faptele reţinute în sarcina acestora au fost comise în cursul anului 2009, în contextul organizării licitaţiei ce avut ca urmare încheierea de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi firma D.Con.Net AG a contractului de închiriere licenţe Microsoft (în anul 2009, a unui contract de închiriere licenţe Microsoft cu opţiune de cumpărare)”, mai spun procurorii.

Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acest moment, cei patru inculpaţi beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

În al treilea dosar, la data de 12 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Vreme Valerian, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

”În această cauză, cercetările au vizat condiţiile în care, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a fost încheiat un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”, mai spus procurorii.

Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*