Legea care îi zăpăcește pe foarte mulți români și pe furnizorii de energie electrică

anre Compania Municipală Energetică

Legea care îi zăpăcește pe foarte mulți români privind privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, care a trecut de Parlament, prevede că cei care deţin mai multe case ori apartamente trebuie să opteze, până la 31 decembrie, pentru care dintre ele vor să beneficieze de preţul cu praguri de consum.

Ei trebuie să depună declarații pe proprie răspundere, la fel ca și consumatorii vulnerabili, ceea ce va crea haos, dacă aplicarea legii nu va fi decalată dincolo de sfârșitul anului.

Doar pentru o singură proprietate vor plăti 0,68 sau 0,80 de lei, în situaţia în care consumă mai puţin de 100, respectiv 255 de kilowaţi. Pentru restul locuinţelor vor achita preţul maximal de 1,3 lei. Situaţia nu este însă clar reglementată, iar furnizorii spun că le va fi imposibil să verifice, de exemplu, situaţia a doi soţi care are fiecare câte un contract şi, în plus, au furnizori diferiţi.

Silvia Văsceanu, Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, spune că: „Va trebui fiecare, în funcţie şi de moralitatea şi corectitudinea fiecăruia, să declare la care punct de consum doreşte să aibe plafonul, iar la celalălalt va plăti maxim 1,3 lei”.

Chiriașii și clienții vulnerabili

Şi pentru chiriaşi ar fi o soluţie ca să nu plătească toată cantitatea de energie consumată la tariful maximal. Pentru asta se pot deplasa la sediul furnizorilor şi, pe baza contractului de închiriere, pot prelua contractul la energie, cu acordul proprietarului.

Silvia Văsceanu, Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, precizează: „Face o declaraţie pe propria răspundere că deţine locuinţa respectivă cu titlul de chirie sau comodat sau l-a moştenit şi că se încadrează în prevederile legii.”

Clienţii vulnerabili, care se încadrează la cel mai mic tarif, îşi vor păstra acest privilegiu doar dacă depun, până la sfârșitul anului, la furnizori declaraţii pe propria răspundere despre situația lor.

O altă modificare pe care o aduce ordonanţa privind energia este că din ianuarie factura se va putea calcula pe baza indexului, iar acesta va trebui trimis de fiecare consumator. Într-o lună în care indexul nu este înregistrat în sistem, factura va fi o medie a ultimelor trei luni.

Ca să intre în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Iohannis.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.