Minciuna baronilor PSD de Tulcea are picioare scurte, iar adevărul începe să iasă încet încet la iveală. Instanța a blocat licitația frauduloasă pentru concesionarea terenurilor din Deltă care aparțin de drept agricultorilor privați. Magistrații Tribunalului București au anulat, luni, hotărârea Consiliului Județean Tulcea, prin care terenurile erau scoase abuziv la licitație, fără ca statul român să aibă titlu de proprietate asupra pământurilor, și nici carte funciară. Printre pământurile care urmau să fie scoase la mezat se numără și 5.480 de hectare luate cu japca de baronii locali din patrimoniul Agrodelta Sireasa încă din 1993 și care sunt blocate de litigii.
La solicitarea Agrodelta Sireasa, judecătorii au stopat licitația, până la soluționarea litigiilor legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor, dar și de încălcarea grosolană de către baronii locali a clauzelor contractelor de concesiune, informează Subiectiv de Tulcea.
Jurișitii CJ Tulcea au încercat marea cu degetul, invocând, culmea, lipsa de interes a Agrodelta Sireasa. Asta cu toate că terenurile luată la țintă de CJ Tulcea fac parte din patrimoniul companiei private. Instanța a respins însă solicitarea și a dispus anularea hotărârii prin care erau scoase terenurile la licitație.
”Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată. Admite cererea. Suspendă Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 160/21.09.2018, în condițiile art. 14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Ia act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în cinci zile de la comunicare”, se arată în dispozitivul sentinței Tribunalului București.
Licitație-fantomă
Licitația pentru concesionarea terenurilor care aparțin de drept Agrodelta Sireasa urma să se organizeze între 7 și 9 noiembrie 2018, la sediul Consiliului Județean Tulcea. Data-limită de depunere a ofertelor a fost 5 noiembrie 2018.
Scoaterea la licitație a terenurilor a fost decisă prin Hotărârea 161/21.09.2018, în ciuda numeroaselor litigii privind dreptul de proprietate asupra acestor active, aflate pe rolul instanțelor de judecată. Mai mult decât atât, baronii PSD au ignorat și o decizie a Tribunalului Constanța, care i-a respins pretențiile de evacuare a Agrodelta Sireasa de pe terenurile pe care le va scoate la licitație.
„Se aprobă concesionarea, prin licitație publică, a 12 loturi de teren agricol, aflate în proprietatea publică a județului Tulcea, situate în Amenajarea Agricolă Pardina, în suprafață totală de 11.918,0802 ha, în scopul folosinței agricole și pentru a aduce venituri la bugetul județului Tulcea. (…) Contractele de concesiune se vor încheia în urma unor proceduri de licitație publică, organizate separat pentru atribuirea fiecărui lot de teren în parte. Se constituie Comisia de evaluare a ofertelor pentru concesionarea terenurilor”, se arată în hotărârea de scoatere la concesiune a terenurilor pe o perioadă de 10 ani.
Baronii se feresc să-și asume răspunderea
Tocmai pentru că se știe că proprietatea publică asupra terenurilor scoase la concesiune este cel puțin îndoielnică, CJ Tulcea a avut grijă să nu-și asume niciun fel de obligații în legătură cu predarea terenurilor viitorilor concesionari, în cazul în care licitația ar fi avut loc, iar terenurile ar fi fost adjudecate.
Prin caietul de sarcini, câștigătorii licitației erau obligați să renunțe la orice pretenții materiale de la CJ Tulcea în cazul în care nu ar fi reușit să intre în posesia pămînturilor.
”Concesionarul a luat la cunoștință de situația juridică a terenului care face obiectul procedurii și va oferta în condițiile prezentate și nu va avea niciun fel de pretenție de nicio natură față de concendent cu privire la data intrării în vigoare a contractului de concesiune sau cu privire la eventuala denunțare unilaterală a acestuia, în cazul în care predarea-primirea terenului nu este posibilă în termenul determinat prin contract. (…) Contractul de concesiune va intra în vigoare la data semnării procesului-verbal de predare între concendent și concesionar. Concesionarii declară că au cunoștință de faptul că terenul concesionat face obiectul unor litigii între concendent și fostul concesionar, care a refuzat să elibereze terenul la data expirării contractului de concesiune”, se arată în caietul de sarcini.
Baronii PSD și-au asigurat și portița de scăpare în situația (probabilă) în care vor pierde în instanță procesele cu Agrodelta Sireasa: ”În cazul în care terenul nu poate fi eliberat în termen de maximum 12 luni de la semnarea contractului, oricare dintre părțile semnatare va putea notifica celeilalte părți desființarea contractului în scris, prin scrisoare transmisă prin poștă cu notificare de primire, cu 15 zile lucrătoare înainte de data la care contractul este desființat efectiv”.
Ultima somație abuzivă
Cu puțin timp înainte ca judecătorii să dispună anularea licitației de concesiune, Consiliul Județean Tulcea a somat din nou Agrodelta Sireasa să predea terenurile care îi aparțin de drept.
Asta cu toate că pe rolul instanței sunt mai multe procese, atât referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor, cât și la nerespectarea clauzelor contractelor de concesiune. Până ce justiția se va pronunța, CJ Tulcea nu are voie nici măcar să se apropie de pământurile aflate în litigiu.
Președintele CJ Tulcea, a omis, cu bună știință să semneze somația, știind că ar comite un abuz.
În ședința CJ Tulcea din 29 martie 2018, chiar Horia Teodorescu ridica un semn de întrebare asupra oportunității și legalității scoaterii la licitație a terenurilor, în condițiile în care justiția urmează să se pronunțe asupra dreptului de proprietate invocat de Agrodelta Sireasa. ”Noi considerăm că contractul de concesiune a expirat și întreb dacă este bine, dacă este corect să scoatem la licitație cu clauză suspensivă, pentru că în momentul de față nu este liber de sarcini, suntem în instanță”, afirma Teodorescu în fața consilierilor, care nu păreau convinși de realitatea acestei situații.
Astfel, Teodorescu știa foarte bine care sunt riscurile scoaterii la concesiune a terenurilor, în condițiile în care contractul de concesiune cu Agrodelta este supus controlului instanței de judecată.
Mingea, în terenul justiției
Odată licitația de concesionare blocată, justiția trebuie să rezolve mai multe litigii referitoare la abuzurile baronilor de Tulcea.
Concret, pe rolul Curții de Apel București se află dosarul 7436/2/2017, în care Agrodelta se judecă cu Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Județul Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Guvernul României și Autoritatea pentru Administarea Activelor Statului (AAAS) privind suspendarea și anularea mai multor acte administrative (HG 1360/2001, 181/2017, 391/2017 etc.) referitoare la bunurile din proprietatea companiei, bunuri asupra cărora autoritățile au comis fraude.
Tot pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrat dosarul 6628/2/2018, în contradictoriu cu UAT Județul Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, UAT Ceatalchioi, UAT Pardina și AAAS, privind obligarea CJ Tulcea la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al Agrodelta Sireasa, pentru mai multe suprafețe de teren, inclusiv cele vizate de proiectul de hotărâre.
La Judecătoria Tulcea se află dosarele 456/327/2018 și 453/327/2018, în contradictoriu cu CJ Tulcea, în care Agrodelta Sireasa a solicitat anularea încheierilor de Carte Funciară privind imobilele cu nr. cadastral 30457 – UAT Ceatalchioi și 30287 – UAT Pardina, încheiate în fals de autoritățile locale.
Cetățeanul TV