Gafă incredibilă a DNA în dosarul Microsoft. Martor sub acoperire deconspirat sau „confuzie” intenționată?

dosarul Microsoft

Gafă incredibilă a DNA în controversatul dosar Microsoft. În rechizitoriul procurorilor apare același nume atât ca martor amenințat (cu identitate protejată) cât și ca martor public, cu date personale (cu adresă completă și acte de identitate).

Ziarul Cetățeanul a solicitat DNA să precizeze dacă în dosarul 187/P/2013 – cunoscut generic drept „dosarul Microsoft”, martorul Gabriel Marin, patronul pe atunci al companiei IT Omnilogic, este una și aceeași persoană cu martorul protejat, dar reprezentanții DNA au refuzat să clarifice situația.

Aceleași întrebări trimise procurorului de caz Mihaela Iorga (actualmente la SIIJ) au rămas fără răspuns.

dosarul Microsoft

Jocurile procurorilor în dosarul Microsoft

Răspunsul ambiguu al DNA este de natură a întări suspiciunile că s-ar fi făcut fie o gafă impardonabilă, fie s-a dorit crearea unei ambiguități între identitățile a două persoane diferite, pentru a favoriza probabil un făptuitor.

Confirmarea faptului că procurorii anticorupție au dezvăluit din eroare identitatea martorului acoperit ar fi o problemă de securitate nemaiîntâlnită în România și doar așa poate fi explicat, cel puțin în aparență, refuzul de a lămuri situația.

dosarul Microsoft
Întrebările la care DNA a refuzat să răspundă

Invers, dacă patronul Omnilogic nu este martorul acoperit, de ce dorește DNA să mențină această confuzie si pe cine doreste sa ascunda dintre faptuitori ?

O simplă confirmare, în acest caz, că nu este vorba de una și aceeași persoană, nu ar conduce la dezvăluirea identității martorului amenințat.

Logic, mai rămân doar două variante: fie DNA a făcut o gafă de neiertat, fie dorește menținerea acestei confuzii!?! Cea de-a doua ipoteză scoate procurorii de caz din sfera eticii profesionale și îi duce în cea a jocurilor de culise și de altfel de interese.

dosarul Microsoft

Gabriel Marin, martor sub acoperire sau inculpat?

În luna septembrie 2015, presa a relatat despre denunțurile făcute de un martor cu identitate protejată în dosarul Microsoft – Gabriel Marin. Mai mult, în aceeași perioadă copii ale acestor denunțuri au fost publicate de presă.

Martorul „amenințat” a vorbit despre bani care ar fi trebuit să ajungă la fostul premier Călin Popescu Tăriceanu și la ministrul de Finanțe Orlando Teodorovici. El a dat detalii despre banii care ar fi fost destinați plății mitelor către decidenții politici de la acea vreme.

Deoarece pseudonimul ales de procurori pentru  denunțătorul cu identitate protejată – care i-a turnat la DNA pe capii afacerii Microsoft – coincidea, practic, cu numele omului de afaceri Gabriel Marin, care are afaceri chiar în zona IT, mai multe articole de presă l-au indicat pe reprezentantul companiei Omnilogic ca fiind autorul delațiunii, inclusiv ziarul Cetățeanul.

Patronul Omnilogic: NU sunt si nici NU am cum sa fiu denunțătorul din dosarul Microsoft!

Confuzia a continuat și după reacția companiei Omnilogic, care a negat calitatea de martor cu identitate protejată a lui Gabriel Marin.

Ziarul Cetățeanul i-a solicitat omului de afaceri să precizeze dacă este una și aceeași persoană cu autorul denunțului din dosarul Microsoft.

În răspunsul oficial trimis redacției, Gabriel Marin (foto) a negat categoric că are vreo legătură cu ancheta din dosar și a subliniat că nu el a fost autorul denunțului.

dosarul Microsoft

Nu, categoric nu! Nu am fost niciodată solicitat să dau declarații, nici măcar ca martor, despre afacerea licențelor Microsoft. Informațiile și nivelul de detaliere din acest denunț public, nu aveau cum să fie cunoscute decât de cineva care a lucrat în poziții de decizie, fie la Microsoft, fie la Fujitsu Siemens și care a fost implicat direct sau chiar a coordonat aceste tranzacții. (…) Era un fapt cunoscut în toată piața, și desigur și la nivelul organelor de urmanire penală faptul că atât eu cât și Omnilogic eram persoane non-grata la Microsoft, datorită relațiilor noastre de suport (inclusiv financiar) a comunitatilor de dezvoltatori Open-Source (Linux) și a pozițiilor noastre publice si fara echivoc împotriva companiei Microsoft si a politicilor sale comerciale. În consecință, nu aveam cum să avem acces la vreo informație despre afacerea licențelor Microsoft si nimeni din Microoft sau Fujitsu Siemens nu ar fi initiat in nici un moment vreo discutie cu noi pe acest subiect”, a declarat Gabriel Marin pentru Cetățeanul.

Cine este delatorul din dosarul Microsoft?

Denunțul martorului cu identitate protejată, publicat în presă, oferă numeroase indicii asupra apartenenței acestuia la firma Fujitsu Siemens Romania.

Din denunț reiese clar că martorul era un colaborator apropiat al lui Viktor Malinowski și Peter Hungler, conducători ai Fujitsu Siemens Austria, vizați de o anchetă similară în Austria. Or, patronul Omnilogic, deși lucrează si în domeniul software, nu avea de ani buni (din 1998) nici un fel de relații comerciale cu Microsoft.

dosarul Microsoft
Claudiu Florică, „regina” din dosarul Microsoft

Iată câteva fragmente din declarația asa numitului „martor amenințat Gabriel Marin”, relevante în acest sens, publicate de presă:

„În timpul guvernării Tăriceanu, Claudiu Florică (n.r. – director Fujitsu Siemens România) a continuat în aceleași condiții de nelegalitate extinderea contractului – cadru fără licitație publică și la prețuri mult supraevaluate și astfel s-a semnat actul adițional nr. 2. La fel ca și în cazul anterior cu Profinet, nu au existat în obiectul Actului adițional nr. 2 niciun fel de servicii, dar prețul serviciilor subcontractate de FSC către Colina a fost inclus în prețul actului adițional. Firma Colina fiind un nou vehicul de tipul off-shore similar cu Profinet și folosit de către Claudiu Florică cu aprobarea managementului FSC Austria, exclusiv pentru contractarea unor servicii fictive care să justifice scoaterea banilor din FSC pentru plata mitelor către decidenții de la acea dată, respectiv, Călin Popescu Tăriceanu – prim-ministru, Sebastian Vlădescu, ministru al Finanțelor și persoane din anturajul acestora”.

„Fiind vorba de zeci de mii de licențe pentru aproape 90.000 calculatoare pe care erau instalate respectivele programe, calculatoare distribuite pe tot teritoriul țării, în tot felul de unități teritoriale și neexistând o situație centralizată a licențelor legale de pe acele calculatoare, majoritatea directorilor IT au făcut o aproximare a necesarului de licențe să știe în mod concret dacă licențele respective fuseseră deja achiziționate în 2004 sau nu. Au existat și câteva excepții, în care directorii IT au făcut un inventar foarte riguros și care au controlat fiecare unitate subcontractantă. De exemplu, în momentul în care o instituție solicita un număr rotund de licențe, cum ar fi 5.000 sau 10.000 era evident că acest număr nu era obținut în urmă unui inventar riguros, ci era aproximat de respectivul director IT”.

Precendentele DNA din dosarul Microsoft: martori cu dublă identitate

Nu este prima oară când procurorii DNA apelează la practici neortodoxe în dosarul Microsoft. S-a întamplat în dosarul nr. 2607/1/2017, cunoscut ca „Microsoft 3”, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care DNA i-a trimis în judecată pe fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, Dinu Pescariu și Claudiu Florică și pe fostul director al Microsoft România, Călin Tatomir, relatează presa.

La termenul 11 septembrie 2019, reprezentatul DNA a recunoscut cu nonșalanță că nu vede nicio problemă în faptul că ar urma să fie aduși în fața instanței martori cu dublă identitate – reală și protejată, afirmând că atât timp cât legea nu interzice, este permis!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.