Gabriel Oprea, Neculai Onțanu și UNPR „locuiesc” într-o clădire de lux a lui „Niro”

Gabriel Oprea, Neculai Onțanu și Nicolae Dumitru - NIRO

În anul 2012, presa a scris că Dumitru Nicolae, Niro așa cum este cunoscut după grupul de firme cu același nume pe care îl controlează, a devenit oficial unul dintre oamenii de afaceri care sprijină partidul condus de Gabriel Oprea, Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR).

Una dintre proprietățile de lux ale grupului de firme Niro, care are proprietăți de 680 de milioane de euro, este clădirea de pe strada Dumbrava Roșie, numărul 4. Aici este sediul UNPR București, filială condusă de primarul Neculai Onțanu, aflat în arest preventiv pentru că ar fi luat, conform Direcției Naționale Anticorupție, o mită de aproape 1,5 milioane de euro pentru a-l ajuta pe Cristi Borcea într-o afacere imobiliară.

Sediu de lux pentru UNPR

Numai că această clădire face parte din patrimoniul imobiliar al Niro Investment, una dintre firmele din grupul de afaceri al lui Dumitru Nicolae SA.

Niro sediuTot în presă s-a scris apoi că Nicolae Dumitru ar fi ajuns apoi,  secretar general adjunct al UNPR, partidul condus de Gabriel Oprea. Omul de afaceri a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani în Dosarul Microsoft, în care a fost condamnat cu suspendare la un an și șase luni de închisoare.

NIRO
UNPR este găzduit într-un sediu de lux al lui NIRO

Nicolae Dumitru, proprietarul grupului de firme Niro are o avere evaluată la 60 milioane euro de publicațiile de specialitate. Niro este şi secretarul general al Casei România-China, un ONG al cărui scop autodeclarat este ”promovarea şi dezvoltarea relaţiilor de prietenie între România şi China”.

Nu doar Niro a ajutat UNPR-ul

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, acționar majoritar al grupului UTI, face și el parte din UNPR. A intrat în partid oficial odată cu Nicolae Dumitru, și  cu Angela Toncescu, fost presedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Urdăreanu a fost, până să aibă și el probleme cu procurorii, președinte al Departamentului economie, transporturi și finanțe, iar Toncescu este președinta Departamentului de investiții și consultanță economică.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.