„Finul de la Ilfov”, Anghel Daniel Florin, șef la ANAF peste încasările bugetare! La Ilfov a fost dezastru

0
2440
Anghel Dan Florin

Pe 20 iulie, prin decizii ale prim-ministrului Mihai Tudose, publicate în Monitorul Oficial, au fost promovați în funcția de vicepreședinte al ANAF: Daniel Mihail Tudor, coordonator al Direcției generale antifraudă fiscală,  Bogdan Nicolae-Stan și Nicolae Pietrăreanu și Anghel Daniel Florin. 

Anghel Daniel Florin
Anghel Dan Florin – Sursa Foto – Ziarul de Investigații

Ultimul din lista celor de mai sus, Daniel Florin Anghel, numit vicepreședinte coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare ar fi însă chiar bomboana de pe coliva încasărilor bugetare, susțin surse din  ANAF. Sursele amintesc că Anghel a fost șeful Direcției de Control și chiar director executiv al DGFP Ilfov, în perioada în care Curtea de Conturi a descoperit că în activitatea Administrației Județene s-ar fi produs un prejudiciu uriaș – 266 de milioane de euro.

În aceeași perioadă, la conducerea instituției s-a aflat și Marinel Rizea, nimeni altul decât nașul lui Anghel, proaspătul vicepreședinte ANAF.

Propulsarea lui Daniel Florin Anghel în conducerea ANAF, „în cărți” încă din 2016

Anghel Dan Florin
Dosarul ANAF Ilfov a fost trimis la DNA de Curtea de Conturi

Faptul că Marinel Rizea se străduia să-și propulseze finul în structurile de  conducere a ANAF a răsuflat în presă încă de la sfârșitul anului trecut! „(…) De această dată «nașul» Marinel Rizea ar plusa chiar cu «finul» său, Daniel Anghel, actualul șef al Administrației Finatelor Publice Sector 2 fiind intens antrenat pentru «catapultarea» cât mai sus in ierarhia instituției. Acum, pe de o parte, este și de înțeles de ce „strategul” Marinel Rizea a adoptat această poziție de jucător din umbră, fiind suficient astfel să amintim de trimiterea către DNA a raportului Curții de Conturi”, scria „Național” în articolul Operațiunea „Nașul și finul” la vârful ANAF.

Sursele spun că premierul Mihail Tudose nu ar fi știu de aceste „amănunte”, atunci când a semnat numirea lui Anghel Daniel Florin, cum nu a știut nici despre dezvăluirile privind averea de pe numele familiei acestuia, făcute de Ziarul de investigații!

Citiți și În Ilfov, prosperă evazioniştii şi şefii Fiscului

De menționat că, oficial, Anghel Daniel Florin nu a avut nicio locuință în proprietate până în 2017, când a cumpărat un apartament în Pitești. a avut, în schimb, împreună cu soția, 4 autoturisme (între care și un Porsche) și un ATV.

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*