A fost stopată o investiție inutilă și megalomanică, telegondola din Sectorul 2 propusă de Neculai Onțanu

Neculai Onţanu

Consilierii locali ai Sectorului 2 nu au aprobat în ședința de lunea trecută a Consiliul Local Sector 2 celebra investiție promovată de fostul primar, Neculai Onțanu, într-o telegondolă care urma să traverseze partea de nord a Capitalei.

Conform proiectului inițial, lansat acum șase ani, telegondola urma să traverseze Bucureştiul de la hipermarketul Cora din Pantelimon și urma să ajungă până la Piaţa Presei. Costurile investiției se ridicau la peste 20 de milioane de euro, iar banii urmau să vină de la bugetul primăriei de sector.

A căzut și un punct de informare de 60.000 de euro

În ședința de luni, 2 octombrie, a Consiliului Locale Sector 2, la proiectul privind planul de dezvoltare a acestui sector al Capitalei, nu au fost aprobate doua investiții. “A fost retras proiectul telegondolei de 20 de milioane de euro din proiectul de hotărâre privind investițiile din sector. Totodată, s-a renunțat și la o investiție de 60.000 de euro într-un punct de informare din primarie”, ne-a transmis Ion Chiricuță, consilier local din partea USR. Acesta susține că formațiunea pe care o reprezintă a inițiat amendamentele care au dus la retragerea investițiilor. Printe motivele care au dus la aceste decizii, lipsa banilor și lipsa de beneficii care ar fi fost aduse de fantezista telegondolă și de punctul de informare.

Telegondola ca alternativă la aglomerația rutieră

Primăria sectorului 2 a plătit până acum 634.000 de lei, în jur de 150.000 de euro, pentru servicii de consultanţă la întocmirea planului urbanistic zonal aferent telegondolei. Onțanu a explicat că prin acest proiect dorea să împuşte doi iepuri dintr-un foc: să rezolve şi problema traficului supra-aglomerat, dar și să-i atragă pe turişti.

Telegondola urma să plece de la nivelul solului și să circule la o înălțime de aproximativ 50 de metri. În cel mai înalt punct ajungea la înălțimea de 85 metri. Viteza de deplasare era de cinci metri pe secundă, iar capacitatea de transport a unei singure telecabine va fi de 1.500 de persoane pe oră.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.