vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalTehnologica Radion, companie de construcții care are lucrări în desfășurare în Capitală,...

Tehnologica Radion, companie de construcții care are lucrări în desfășurare în Capitală, a intrat în insolvență

-

Tehnologica Radion
Tehnologica Radion are în desfășurare mai multe lucrări finanțate cu bani publici

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă depusă de compania Tehnologica Radion, unul dintre cei mai importanţi constructori din Capitală. Proprietarul companiei, Theodor Berna, este arestat într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. Cererea de intrare în insolvenţă a fost înregistrată la începutul lunii septembrie la Tribunal.

Constructorul a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 356,8 milioane de lei (80,7 milioane euro) şi un profit net de 3,8 milioane lei (876.000 euro). Datoriile companiei se ridicau la 383 milioane lei (86,6 milioane euro) la finele lui 2013, în vreme ce nivelul creanţelor era de 253,6 milioane de lei (57,3 milioane euro), potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor. Compania avea la sfârşitul anului trecut un număr mediu de aproximativ 2.000 de angajaţi.

Proprietarul Tehnologica Radion, omul de afaceri Theodor Berna, a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Procurorii care instrumentează dosarul au instituit recent sechestru asigurător asupra tuturor conturilor şi bunurilor deţinute de Tehnologica Radion şi de proprietarul companiei.

Măsura a fost luată în condiţiile în care Tehnologica Radion are calitatea de suspect, iar Theodor Berna este inculpat în dosar.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus măsuri asiguratorii constând în sechestru asupra bunurilor şi conturilor deţinute de Teloxin Con, Temix Construct şi Proiect Alfa Capital Construct, firme care au şi ele calitatea de suspect în dosarul de evaziune fiscală şi spălăre de bani în care Theodor Berna este inculpat alături de alţi oameni de afaceri.

Tehnologica Radion a câştigat de-a lungul timpului mai multe contracte cu statul. Constructorul a câştigat numai în 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele contracte câştigate de-a lungul timpului de Tehnologica Radion se numără cele de reabilitare şi întreţinere de străzi sau drumuri în partea de sud a ţării.

Șoseaua Pantelimon, nefăcută și cu termenele de execuție nerespectatereabilitare_sos_pantelimon_19_septembrie_003_206

Compania lui Theodor Berna avea în desfășurare una dintre cele mai mari lucrări din Capitală. Este vorba de reabilitarea șoselei Pantelimon. Lucrările au fost începute în urmă cu doi ani și, în prezent, acestea au stagnat. În urma licitației câștigate de Tehnologica Radion, compania trebuia să schimbe liniile de tramvai, să reconfigureze parcările și calea de rulare pentru autovehicule și să construiască un terminal RATB la capătul tramvaielor din zona Cora.

În prezent, Tehnologica Radion nu a executat nici jumătate din lucrările contractate pe șoseaua Pantelimon. În acest moment utilajele și materialele de construcții sunt abandonate la marginea drumului.

Valoarea contractului pe care îl avea Tehnologia Radion cu Primăria Capitalei pentru reabilitarea șoselei Pantelimon este de peste 73 de milioane de euro. Mai mult, termenul de execuție, stabilit prin Hotărâre de Consiliu General era de un an.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...