Veste proastă pentru fumători. După ce Curtea Constituțională a stablit că Legea antifumat este constițională, președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ. În această situație, patronii de cluburi şi restaurante caută soluţii pentru a nu-şi pierde clienţii care fumează.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea, iar după publicarea în Monitorul Oficial, va intra in vigoare în 45 de zile. Potrivit legii, fumătorii nu-şi vor mai putea aprinde ţigările în spaţiile publice închise şi nici în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber. În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi. Noua lege îi priveşte chiar şi pe taximetrişti. Fumatul va fi interzis şi în maşinile acestora, scrie Digi24.ro.
Fumatul va fi permis în continuare în încăperile special amenajate pe aeroporturi şi în penitenciare.
Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: între 5 mii şi 15 mii de lei şi chiar suspendarea activităţii. Pedepsele merg inclusiv până la închiderea localurilor care nu au respectat legea.
Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul României, după sectorul petrolier. În 2014, companiile de tutun au virat în vistieria statului circa 2,74 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă 1,75% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare.
Cetățeanul TV