vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăUcraina cere sancţionarea Rusiei pentru genocid: Audieri la Haga

Ucraina cere sancţionarea Rusiei pentru genocid: Audieri la Haga

-

Ucraina va cere luni Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga, principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), să emită o hotărâre de urgenţă prin care să solicite Rusiei să îşi oprească invazia.

Deşi hotărârile curţii sunt obligatorii şi ţările le respectă în general, CIJ nu deţine mijloace directe pentru a asigura punerea în aplicare a acestora.

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus că „operaţiunea militară specială” din Ucraina este necesară „pentru apărarea persoanelor care au fost victime ale intimidărilor şi genocidului”, referindu-se la locuitorii din estul acestei ţări a căror primă sau singură limbă vorbită este rusa.

CITEŞTE ŞI: Programul Alimentar Mondial avertizează că războiul din Ucraina ar putea duce la „o criză mondială alimentară la niveluri nemaivăzute”

Partea ucraineană consideră că afirmaţia de „genocid” este neadevărată şi că, în orice caz, ea nu reprezintă o justificare legală pentru a susţine invadarea ţării.

Prevenirea genocidului

Dosarul depus la Curtea Mondială, cunoscută oficial sub numele de Curtea Internaţională de Justiţie, se concentrează pe interpretarea unui tratat din 1948 privind prevenirea genocidului, semnat de ambele ţări. Tratatul desemnează CIJ drept for legislativ pentru rezolvarea litigiilor dintre semnatari.

Săptămâna trecută, consiliul executiv al Asociaţiei Internaţionale a Cercetătorilor din domeniul Genocidului a dat publicităţii un comunicat în care a afirmat că Vladimir Putin „şi-a însuşit eronat şi a utilizat abuziv termenul de ‘genocid'” .

„Nu există absolut nicio dovadă că există un genocid în Ucraina”, a declarat preşedintele asociaţiei menţionate, Melanie O’Brien.

Ambasada Rusiei din Haga nu a dat curs solicitărilor agenţiei Reuters de a face declaraţii pe această temă.

Măsuri provizorii

CIJ poate dispune „măsuri provizorii” rapide într-un termen de câteva zile sau de câteva săptămâni pentru a preveni agravarea situaţiei din Ucraina, înainte de a analiza fondul dosarului sau de a decide dacă acesta este de competenţa sa.

Ucraina a solicitat măsuri provizorii din partea CIJ în 2014 după ce Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea, iar curtea a ordonat ambelor ţări să nu agraveze disputa.

Audierile de luni vor începe la ora locală 10:00 (09:00 GMT) cu prezentarea argumentelor părţii ucrainene. Rusia îşi va susţine cauza în cursul zilei de marţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...