Deputalul Ionuț Stroe spune că mai devreme sau mai târziu pensiile speciale trebuie eliminate, iar chetuielile statului diminuate. România și-a asumat acest lucru prin PNRR.
CITEŞTE ŞI: Un teatru din Galați va fi renovat cu fonduri prin PNRR
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe, a declarat că este nevoie de schimbări majore la sistemul de pensii. România s-a angajat că va face aceste modificări prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sistemul trebuie să fie unul echitabil, bazat de contributivitate.
Fără pensii speciale.
CITEŞTE ŞI: Şmecherii din Parlament şi-au recuperat în instanţă pensiile uriaşe! Cine este printre beneficiari
Ionuț Stroe crede că, mai devreme sau mai târziu, pensiile speciale trebuie eliminate. Modificările la sistemul de pensii ar putea fi făcute în toamnă.
Asumări pentru PNRR
„În condiţiile PNRR, am angajat un echilibru la nivel de impozitare la toate veniturile. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să uniformizăm şi să oferim un echilibru în impozitare peste tot, nu doar zona de IT. Mai devrem sau mai târziu, trebuie să aducem în sistemul de pensii principiul contributivităţii şi să eliminăm pensiile speciale şi multe alte aberaţii pe care le avem în momentul de faţă în vigoare”, a spus Ionuţ Stroe, la emisiunea Talk News de la Profit News TV, potrivit news.ro.
Cheltuieli mai puține
Pentru a beneficia de banii din PNRR trebuie reduse și cheltuielile aparatului de stat. Reforma administrativă va fi însă făcută treptat.
„Mai devreme sau mai târziu, am asumat în PNRR şi sunt 40 de miliardede euro, cea mai mare oportunitate bugetară pentru această ţară, că vom face reforma administrativă, un stat suplu, cu cheltuieli mai puţine. (..) Nu le putem face pe toate deodată. (..) Să nu venim pompieristic, acum. Să le implementăm serios, foarte bine, articulat, la momentul respectiv”, a mai spus Ionuț Stroe.
Cetățeanul TV