Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Rusia este, în acest moment, cea mai mare amenințare la adresa securității noastre comune. Declarațiile au fost făcute după reuniunea șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est.
Premierul spune că alegerea Rusia de a declanșa războiul împotriva Ucrainei a afectat grav climatul de securitate.
„Alegerea făcută de Rusia de a declanșa războiul împotriva Ucrainei a afectat grav climatul de securitate în regiunile Mării Negre și sud-estul Europei. Avem nevoie de coordonare, iar <Împreună> este cheia în orice gestionare a conflictelor.
Avem nevoie de coordonare în această regiune, iar astăzi am făcut exact acel acest lucru. Lucrul împreună este o abordare cheie în conflictul managementului. Tocmai de aceea, împreună cu colegii mei, am decis să ne menținem orientarea strategică fermă către valorile euro-atlantice.
Discuţii cu aliaţii NATO
Astăzi am discutat cum să dezvoltăm cooperarea noastră ca aliați ai NATO, astfel încât să încurajăm să întărim postura de apărare și despre așa arată pe flancul estic. Țările noastre au deja o expertiză puternică în ceea ce privește cooperarea regională în domeniul apărării, care poate fi capitalizată în această direcție”, a declarat Nicolae Ciucă după reuniunea șefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est.
„Rusia este acum cea mai mare amenințare la adresa securității noastre comune. Avem nevoie de apărare mai puternică și de descurajare mai eficientă și avem nevoie de o reziliență mai mare a societății și a infrastructurii pentru o securitate mai bună.
Am luat act de presiunile maligne ale Rusiei și de influența sa în regiune. Am decis să contracarăm prin creșterea rezilienței noastre. Asta include reducerea dependenței de energia rusească, mai multă protecție cibernetică și o creștere a comerțului între noi”, adaugă premierul român.
De asemenea, Nicolae Ciucă a pledat pentru o atenție specială Republicii Moldova, care se confundă cu criza refugiaților.
Cetățeanul TV