Înalta Curte a amânat pentru 28 iunie cererea DNA de a redeschide o anchetă, ”actorii” implicați fiind fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, Nicolae Dumitru – zis ”Niro” și Tiberiu Urdăreanu, patronul firmei UTI. Potrivit unor surse judiciare, amânarea a fost dispusă după ce Urdăreanu a cerut termen pentru angajarea unui avocat.
Dosarul a pornit de la un denunț al lui Urdăreanu, denunț făcut în urmă cu 4 ani. Potrivit unor surse judiciare, cauza a fost instrumentată o vreme de fosta procurorul DNA Claudia Roșu, după plecarea acesteia dosarul fiind repartizat unui alt procuror care, în 2019 a decis clasarea dosarului fără să înceapă urmărirea penală față de vreo persoană, denunțul fiind ignorat parțial.
500.000 de euro, bani pentru președinte
Pe 22 mai, la instanța supremă a fost înregistrată o cerere prin care procurorii DNA au cerut redeschiderea cazului, judecătorii urmând să ia o decizie în acest sens.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, Urdăreanu ar fi spus în denunț că Gabriel Oprea și George Maior i-ar fi cerut 500.000 de euro pentru campania alegerilor prezidențiale din 2014.
Cetățeanul TV