ANALIZĂ Atuurile și slăbiciunile generalului Gabriel Oprea

Falanga este UNPR, iar personajul (căci marionetă e prea dur) în care a început deja injecția de capital politic este Gabriel Oprea. Numai că, la fel ca și în cazul Elenei Udrea, toți cei care pun la cale asemenea planuri, ar trebui sa mai iasă din laboratoare și să-și scoată produsul, mai întâi, pe stradă, în lumea reală, acolo unde personajele de acest gen, în care ei își pun speranțele, nu doar că nu trec ”testul stâlpului”, dar riscă un tratament cranio-facial cu ouă și roșii.

Contextul ascensiunii UNPR

• UNPR a fost cel mai activ partid pe toată durata verii;
• Gabriel Oprea a punctat masiv la capitolul imagine, cu acțiuni specifice ministerului de Interne, dar a reușit să și fructifice cele trei săptămâni de interimat în fruntea Guvernului;
• Noua strategie de comunicare a UNPR a generat efecte pozitive în mass-media, contorizându-se o multiplicare semnificativă a aparițiilor în presă pe cuvintele cheie: ”Gabriel Oprea”, ”UNPR” și ”interes național”;
• Posibilitatea numirii lui Gabriel Oprea în fruntea SRI a produs în mare parte reacții adverse, pe lângă elementul de stupoare rezultat ca urmare a unei asemenea posibile propuneri;
• O dată cu debutul unei noi sesiuni parlamentare s-au mai alăturat o serie de deputați/ senatori grupului UNPR din Parlamentul României;

 Așteptările

• În acest context, se poate aștepta o intensificare a acțiunilor în direcția prin care UNPR încearcă să își construiască o identitate politică proprie, precum și un proiect propriu;
• La nivel nepublic, UNPR încearcă să se profileze ca o structură militarizată, dependentă de lider și în care disciplina și devotamentul sunt generatoare, în mod automat, de succes;
• Mai mult, bazându-se pe câteva exemple punctuale, în interiorul UNPR se insinuează faptul că aderarea la acest partid este singura cale prin care se mai pot rezolva unele probleme din justiție, fără a exista afirmații expres în acest sens;
• Fenomenul, însă, este credibilizat prin relațiile privilegiate pe care le-ar deține liderul partidului (”Generalul”, fiind cel mai utilizat apelativ) cu o serie întreagă de ”colegi generali” din diverse structuri;
• De notorietate sunt doar conexiunile lui Gabriel Oprea cu oameni din conducerea anumitor structuri, fără a se cunoaște cu precizie soliditatea acestor relații sau nivelul de raportare, din perspectivă ierarhică (Ilie Botoș, George Maior, Gelu Oltean și alții).

 Lupta pentru debarasarea de eticheta de „partid inventat”

• Deși ca nivel de notorietate Gabriel Oprea și UNPR înregistrează o creștere constantă, indicele de favorabilitate se menține pe o tendință de creștere mult mai redusă, un semnal că publicul simte caracterul artificial, pentru moment, al proiectului UNPR.
• Acest aspect s-ar traduce prin faptul că UNPR nu a reușit încă să se debaraseze de trecutul recent, de ”partid inventat” și care a trecut dintr-o parte a alta a spectrului politic în funcție de interese imediate de ordin personal;
• Astfel, dacă se va continua în același mod ca până acum – doar cu Gabriel Oprea ca personaj central al structurii, fără alți lideri care să devină actori în spațiul public –, se va accentua relația de inter-dependență partid-lider, situație neproductivă din punct de vedere electoral;
• Același tip de neproductivitate s-a putut observa și în cazul Elenei Udrea unde, la fel, caracterul artificial al evoluției acesteia, sprijinul nejustificat de care beneficia și ascensiunea dubios de vertiginoasă au avut un efect de bumerang la nivelul opiniei publice;
• Mai mult, comunitatea a reacționat violent fiindcă s-a încercat să i se forțeze o anumită opțiune de ordin politic, fără a fi lăsată să-și contureze propriile idei, opinii și opțiuni pentru că în astfel de situații, în care personajul politic nu are un trecut solid, o evoluție etapizată și o biografie reală, efectul acțiunilor de endorsment au efect invers și amplificat;
• În concret, în cazul Elenei Udrea, cu cât apăreau tot mai mulți susținători și cu cât susținerea era mai expresivă, cu atât creștea gradul de respingere în rândul electoratului – pe principiul că un produs bun se vinde singur, iar dacă este supra-promovat deja e dubios;
• Din punct de vedere conceptual, astăzi, produsul politic Gabriel Oprea nu diferă fundamental de Elena Udrea, deoarece în ciuda evoluției pozitive din ultima perioadă, rămâne totuși senzația, că am avea de a face cu un produs inventat, cu interese obscure și care beneficiază de sprijin ocult, întrucât atributele sale, ca imagine publică și parcurs politic, ridică mari semne de întrebare din perspectiva succesului, într-o asemenea situație:
  • A fost ”re-evaluat” mereu de către cei care își doreau accesul la guvernare;
  • Se profilează ca ”lider maximo”, insinuează o conducere autoritară și nu permite apariția altor lideri, fapt ce denotă teama că doar prin forță poate păstra controlul în partid și nu prin idei, proiect sau personalitate;
  • Conduce un partid esențial în ecuația politică autohtonă, dar care nu a candidat niciodată singur în alegeri și care a căpătat forță prin traseism politic;
  • Deține un CV impresionant și o educație de top (profesor universitar, îndrumător de doctorate, lucrări publicate etc.), însă exprimările publice sunt specifice unui semidoct (face dezacorduri, are un vocabular limitat, folosește termeni comuni și repetă mecanic o serie de cuvinte cheie, pe care nu reușește să le îmbine într-o gamă mai variată de argumentații);
  • Este prietenul tuturor și nu are adversari, nici în politică și nici în mass-media, deși este cel de care depinde guvernarea;
  • Tot parcursul său politic a fost conjunctural și a depins mereu de altcineva;
  • Insistă cu un comportament și atitudine cazonă, deși în politica actuală se practică spiritul democratic și exprimările libere, știind că singurul său element biografic concret îl reprezintă activitatea în cadrul armatei, deoarece fiind într-o perioadă îndepărtată, obscură și nu pot fi devoalate adevăratele resorturi ale carierei sale militare.