Revenirea Basarabiei la țara mamă: „De azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu România”

Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, a votat, pe 27 martie 1918,  unirea Basarabiei cu România. Acest act istoric a deschis procesul de întregire a ţării, finalizat pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. În 2017, 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România a fost declarată zi de sărbătoare naţională în România.

În şedinţa guvernului din 23 martie a918, la care au participat, pe lângă Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa şi Constantin Stere, s-a hotărât ca aceştia să supună imediat chestiunea unirii în Sfatul Ţării.

Citește și Gheorghe Cârciu, șeful DRP, la Chișinău: Am rezervat 2000 de locuri în Taberele ARC pentru tinerii din Basarabia

În şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie/9 aprilie 1918 a fost votată declaraţia de Unire: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu România”.

Pentru unire au votat 86 de deputaţi, trei au fost împotrivă, 36 s-au abţinut şi 13 au fost absenţi.

Povestea

Izbucnirea revoluţiei ruse din februarie 1917 a prilejuit înfiinţarea la Chişinău, în jurul gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, a Partidului Naţional Moldovenesc (aprilie 1917).

Programul acestuia cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a ţării, împroprietărirea ţăranilor) şi naţionale (obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Ţării) potrivit vechilor cutume şi nevoilor ţări.

Au avut loc adunări şi manifestaţii populare, congrese ale cadrelor didactice, preoţilor, cooperativelor săteşti etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală şi economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ – Sfatul Ţării, introducerea alfabetului latin, predarea în şcoli să se facă în limba maternă etc.

În perioada următoare, au avut loc dezabateri în cadrul unor întruniri la nivelul zemstvelor, la nivelul unor categorii profesionale sau sociale, precum congresele cu o largă participare: Congresul Uniunii cooperativelor din Basarabia (aprilie), Congresul Studenţilor Moldoveni (mai), primul congres al tinerilor din Basarabia (Chişinău, mai), Congresul corpului didactic (mai) ş.a.

La congresul studenţilor, Teofil Ioncu s-a pronunţat pentru învăţământ în limba română şi introducerea alfabetului latin, iar la Congresul corpului didactic, preotul Alexei Mateevici, arăta: „Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina şi Transilvania îşi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi.”

Au apărut totodată adversari ai autonomiei Basarabiei, funcţionari şi militari ruşi, diferite elemente încurajate de guvernul rus. Rada ucraineană a emis pretenţii asupra Basarabiei sau a unor părţi din aceasta, ceea ce a provocat proteste energice ale unor organizaţii moldoveneşti.

Sfatul Țării și crearea Republicii Democratice Moldovenești

Congresul Ostăşesc de la Chişinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegaţi reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti, a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării, în cadrul căruia au fost aleşi 195 de deputaţi (150 români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor).

Lucrările Sfatului Ţării s-au desfăşurat la Chişinău, între 21 noiembrie/4 decembrie – 2/15 decembrie 1917, preşedinte fiind ales Ion Inculeţ; dintre ceilalţi deputaţi îi amintim pe: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Daniel Ciugureanu etc.În contextul nou creat, Sfatul Ţării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia şi Transnistria, a luat cele mai importante măsuri şi hotărâri, între care: apărarea populaţiei de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, numirea de comisari în fiecare judeţ, adunarea dezertorilor şi expulzarea lor în Rusia.

Sfatul Ţării a adoptat la 2/15 decembrie 1917 o Declaraţie, prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, care prevedea şi „includerea în componenţa sa a judeţelor populate de moldovenii din Transnistria”. Puterea era încredinţată Consiliului Directorilor Generali. Sfatul Ţării, organismul suprem, şi consiliul urmau să realizeze un program de reforme democratice. La 7 decembrie s-a întrunit primul Consiliu de Directori, în frunte cu Pantelimon Erhan. Actul Sfatului Ţării a fost primit, la Iaşi, cu deosebită satisfacţie, salutându-se „reînvierea Basarabiei”, renaşterea puternică a mişcării naţionale după mai mult de un secol de stăpânire străină.

În şedinţa solemnă din 24 ianuarie/4 februarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, fapt care punea chestiunea unirii în linie dreaptă, fiind unica soluţie în faţa presiunilor puternice exercitate atât asupra României, cât şi asupra Basarabiei, ca urmare a pretenţiilor Ucrainei.

La sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, contactele unor fruntaşi basarabeni cu oamenii politici români aflaţi la Iaşi au devenit tot mai frecvente.

În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Prin Nota din 16/29 martie 1918, Sfatul Ţării şi guvernul Republicii Moldoveneşti au respins încă o dată pretenţiile ucrainene, combătând orice tentativă de încălcare a indivizibilităţii Republicii aşezate între Nistru, Prut, Marea Neagră, orice pretenţii teritoriale, inclusiv asupra ţinuturilor Hotin şi Cetatea Albă, precum şi pretenţiile Ucrainei de a participa la tratativele de la Bucureşti.În acele zile, s-a discutat la Iaşi şi modalitatea de realizare a unirii, adoptându-se soluţia deliberării în Sfatul Ţării; guvernul român primea solicitările de unire venite de peste Prut şi urma să-şi expună poziţia oficială după exprimarea votului Sfatului Ţării.

Martor al marelui eveniment, prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, a declarat în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită cu România: ”Basarabia este de acum unită pe veci cu România”.

În scrisoarea adresată preşedintelui Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, la 28 martie/10 aprilie, regele Ferdinand I aprecia: ”Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la patria-mamă”.

După 22 de ani, Basarabia a fost însă din nou ocupată, împreună cu Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi a ultimatumului sovietic de la 26-28 iunie 1940.